Va veni momentul în care discursul contradictoriu al lui Becali nu va mai conta, așa cum lătrăturile de foarte departe ale lui Borcea vor fi egale cu zero. Cu greu vor fi auzite până și indicațiile de la margine pe care mult prea tensionatul Ilie Stan și foarte liniștitul Liviu Ciobotariu le vor transmite. Acest meci este mai mult ca oricare altul al fotbaliștilor și de ei depind frumusețea, spectaculozitatea și încrâncenarea.
De inspirația lui Munteanu, de oportunismul lui Dănciulescu, de disponibilitatea lui Rusescu și de sclipirile lui Tănase. 90 de minute mingea va fi la ei și nu vom mai auzi nimic din ce e colateral și de multe ori nociv fotbalului. Nu vor fi nici amenințări, nici lamentări, nici denunțuri și nici autodenunțuri. Cred că e timpul mai mult ca oricând ca jucătorii să ia fotbalul pe cont propriu, să-l revendice, să și-l însușească și să-l dea înapoi celor care vor să îl trăiască.
Poate sunt și sub impresia unei scene emoționante petrecute sâmbătă seara în sala Teatrului de Comedie, acolo unde după ce își jucaseră rolurile și smulseseră hohote de râs și ropote de aplauze, actorii plângeau la bis. Moartea, cu câteva zile în urmă, a celui ce regizase spectacolul, Alexandru Tocilescu, era prea vie în memoria afectivă a tuturor. Ce vreau să spun e că acolo, în spațiul lor de joc, George Mihăiță, Valentin Teodosiu, Emilia Popescu și ceilalți au făcut spectacol la propriu, deși starea lor, aveam să vedem la sfârșit, era diametral opusă celei pe care au reușit să ne-o creeze nouă, spectatorilor.
Așa și cu Marius Niculae, Ciprian Tătărușanu și cine o mai juca diseară. Din respect pentru ei, pentru meseria lor, pentru toți jucătorii imenși care au trecut pe la Dinamo și Steaua și mai ales pentru milioanele de fani trebuie să dea o reprezentație de gală. Să uite, așadar, de toți și de toate și să joace. Atât!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER