Dinamo a pierdut derby-ul cu Steaua, scor 1-3, iar jucătorii lui Liviu Ciobotariu au părăsit terenul cu ochii în lacrimi. Tehnicianul dinamovist recunoaște că Dinamo n-a făcut un meci bun în fața rivalei, însă a ținut să precizeze că ar fi putut obține o remiză, cu puțină șansă, amintind de bara lui Marius Niculae și lovitura de cap a lui Djakaridja Kone, care a trecut puțin pe lângă poartă.
Ciobi spune că a încercat să-și consoleze elevii imediat după meci și speră ca înfrângerea să fie gestionată corect, iar Dinamo să rămâna pe primul loc și la finalul turului.
„Trebuie să recunosc că astăzi am făcut un joc extrem de slab. Îmi pare rău că această înfrângere a venit acum, în fața unui stadion plin, chiar cu Steaua. Sunt dezamăgit, dar chiar și cu acest joc modest puteam egala, daca aveam puțin noroc.
Per ansamblu, trebuie să recunosc că Dinamo nu a fost echipa mai bună în această seară. Steaua a jucat foarte bine, dar, repet, chiar și așa puteam scoate măcar un egal. Îmi cer scuze suporterilor pentru că i-am dezamăgit.
Acum ne concentrăm pe meciul de Cupă și etapa cu Astra. Trebuie acum să gestionăm foarte bine această înfrângere, să ridicăm capul din pământ.
Dacă trecem de Petrolul suntem în semifinalele Cupei și dacă învingem Astra vom termina turul pe primul loc. Jucătorii erau foarte triști, dar le-am spus să-și ridice capul din pământ.
Dacă vom juca tot așa, e posibil să pierdem primul loc. Nu ne temem de Steaua, dar în fotbal se poate întâmpla orice„, a declarat Liviu Ciobotariu după meci, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER