Chiar dacă Adrian Pomboiu a negat că ar fi ajuns la un acord cu Gigi Becali privind transferurile unor jucători de la Steaua la FC Vaslui sau viceversa, patronul roș-albaștrilor susține în continuare că are o înțelegere cu omologul său de la Vaslui.
„Nu mă impun agresiv. Eu, în ultimul timp, nici n-am știut echipa pe care o făcea antrenorul. Eu nu impun jucătorii. Uneori, pe criterii financiare, am impus un jucător de 22-23 de ani. N-am impus niciodată un jucător de 30 de ani. Avem și noi felul nostru de a conduce. Eu n-am spus că îi aduc pe Wesley și Sânmărtean. Am spus că am o convenție cu Porumboiu și, dacă el e în fața mea, el să aleagă 2-3 jucători de la mine, pe care să-i cumpere cu bani și el să tragă la titlu.
Dacă eu sunt în fața lui, îmi aleg eu 2-3 jucători pe care îi dau bani, ca să mă bat eu la titlu. Întrebați-l, să vedeți dacă mint. Noi, dacă batem până la final tot, ne clasăm în fața Vasluiului. El trebuie să se țină de cuvânt și să mi-i dea pe Wesley și Sânmărtean. Poate ne-am înțeles la un preț pentru Wesley și Sânmărtean. La salarii, o să fac și eu un efort, mă împrumut, ca să le plătesc salariile. Fac și eu ca domnul Copos.”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER