Cu două goluri în ultimele trei meciuri, Pantelis Kapetanos a reamintit la CFR de golgheterul pe care reușitele în tricoul Stelei l-au propulsat până la Campionatul Mondial. Atacantul grec vrea să-și ia revanșa în fața fostei echipe, de unde a plecat în urma unui conflict cu cei din conducere.
În 2008 Pantelis Kapetanos ajungea la Steaua de la AEK Atena, iar până la finele lui 2010 devenea cel mai bun atacant al echipei din Ghencea. 27 de goluri și o medie de o reușită la două meciuri erau cifrele care l-au impresionat și pe Otto Rehhagel, selecționerul de atunci al Greciei. Atât de mult, încât Kapetanos s-a aflat în lotul elenilor care a participat la CM din Africa de Sud.
La începutul acestui an însă, relația dintre Kapetanos și Steaua s-a rupt definitiv. Primele șicane au apărut înainte de CM, când Mihai Stoichiță nu l-a lăsat pe grec să plece mai repede în pregătire cu echipa națională.
În toamna lui 2010, Kapetanos a fost eliminat în celebrul meci cu Napoli (3-3) și a primit patru etape de suspendare. Furios, Gigi Becali l-a amendat cu 25 % din contract și nu i-a mai prelungit actul scadent în decembrie anul trecut, mai ales că atacantul s-a operat de capul lui la o clinică din Grecia și nu la una din Italia, cum îi recomandaseră cei de la Steaua. Aici a intrat pe fir CFR-ul, care l-a luat gratis pe Kapetanos. „Vreau să-mi ridic media la un gol pe meci”, spunea atunci jucătorul, în timp ce Iuliu Mureșan se felicita pentru tranzacție: „Am încredere că poate deveni golgheterul României din tricoul CFR-ului”.
Mureșan: „Mi-ar plăcea să marcheze”
Lucrurile n-au decurs însă cum se aștepta toată lumea. Kapetanos a venit la CFR cu o accidentare la genunchi, care l-a ținut pe tușă o jumătate de an. Grecul a jucat doar câte o repriză în returul campionatului trecut, în etapele 19 și 21, iar transferul său părea unul ratat pentru clujeni. Ultimele evoluții i-au făcut însă pe clujeni să creadă că Pantelis va redeveni un golgheter.
Cele două goluri din partidele cu „U” Cluj și CS Mioveni îi dau speranțe lui Iuliu Mureșan că grecul va da lovitura și sâmbătă, chiar împotriva Stelei, deși nu este anunțat titular în echipa lui Costa. „Mi-ar plăcea ca și Kapetanos să fie omul cu golul, dar atât timp cât se marchează poate fi oricine. Răbdarea noastră a dat roade. A redevenit același jucător care a fost și la Steaua, a dat 27 de goluri acolo și sper să mai dea în continuare și la noi”, a spus Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului.
Aplauze de la galeria Stelei
Fanii roș-albaștrilor îi pregătesc o surpriză grecului. Ei nu au uitat golurile lui Kapetanos din tricoul Stelei și îl vor ovaționa la intrarea pe teren, chiar dacă acesta a ales să plece la o rivală. În ultimele zile întâlnirea cu Kapetanos a fost subiect de discuție pe forumurile suporterilor bucureșteni, iar opinia generală a fost că grecul trebuie primit cu căldură pe Național Arena.
27 de goluri a marcat Kapetanos pentru Steaua. O medie de un gol la două meciuri
3 goluri a înscris grecul pentru CFR în 16 meciuri
3 reușite are Kapetons în cupele europene pentru Steaua, în 15 meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER