I-am făcut mari!** Cum a contribuit (și) România la succesul fotbalului german la nivel de club și națională

Redactor:
Mihai Molnar
I-am făcut mari!** Cum a contribuit (și) România la succesul fotbalului german la nivel de club și națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Locul trei la CM 2010, prima calificată la EURO 2012, o echipă incredibil de tânără și un joc spectaculos sub bagheta lui Joachim Low. Naționala Germaniei e un produs finit excelent, dar ale cărui componente s-au realizat în timp, cu multă muncă și bani. Sezonul acesta s-au împlinit 10 ani de la înființarea academiilor de fotbal, piatra de temelie pe care s-a construit actualul succes al fotbalului german. Proiectul a început după eșecul de la EURO 2000, unde România s-a uitat de sus la Germania.

După un moment greu, unii se uită în oglindă și se lamentează. Alții se uită în oglindă, învață ceva din experiența avută, și se pun pe treabă. La EURO 2000, Germania a ieșit în bucăți din „grupa morții”, una cu Portugalia, Anglia și România. Noi, alături de lusitani, am mers mai departe, ei, cu un singur punct și un gol marcat (Scholl, în poarta lui Stelea) i-au luat de braț pe englezi și au părăsit competiția. Pentru noi a fost finalul așa-numitei „Generații de Aur”, care n-a mai avut urmași, pentru că nu nici nu avea de unde. Ei s-au apucat de muncă. Federația, și cluburile din 1. și 2. Bundesliga (primele două divizii din Germania), reprezentate de Liga Germană (înființată în 2001), s-au strâns la aceeași masă și au găsit interesul comun: înființarea unor academii de fotbal, unde să fie crescute și șlefuite „diamante” care, ulterior, să ajute și naționala.

Academia, criteriu de licențiere

Proiectul a debutat pe 28 februarie 2001, când Liga a decis introducerea obligatorie a academiilor de juniori și tineret pentru toate cele 18 echipe din 1.Bundesliga. Ulterior, obligativitatea a fost extinsă și la 2. Bundesliga. Practic, înființarea și modul de funcționare al acestor academii a devenit un criteriu de licențiere. Pentru ca un club din 1. și 2. Bundesliga să primească licența trebuia să angajeze antrenori pentru echipele de juniori, să construiască infrastructura (terenuri de fotbal, săli de forță, etc.) necesară pentru academiile de fotbal, să-și dezvolte departamentele medicale și să întrețină relații cu școlile de fotbal (precum cea a lui Marcel Răducanu de la Dortmund). 10 ani mai târziu, și după 500 de milioane de euro investite de cluburi (ajutate și de Federație), echipele germane produc talente pe bandă rulantă. Thomas Müller a ajuns, în 12 luni, din liga a treia germană golgheter la CM 2010 (când avea 20 de ani!), Manuel Neuer e văzut de Sir Alex Ferguson „cel mai bun portar din lume”, iar Mario Götze (19 ani) e considerat în Germania „talentul secolului”. Toți sunt produse ale academiilor de fotbal din Bundesliga.

52.4% dintre jucători provin dintr-o academie

Școala de fotbal de la Ajax a impresionat în trecut, La Masia e cap de afiș acum, dar pentru germani modelul de inspirație a fost Centrul de Excelență de la Clairefontaine. Cumva normal. În 2001, Franța era campioană europeană și mondială en-titre. La 10 ani după dezastrul din Belgia și Olanda, proiectul german își arată roadele. Și demonstrează că toată lumea a avut de câștigat. Cluburile, liga germană (în ansamblul ei), și naționala. La noi, colapsul e total. Dacă Bundesliga și-a recâștigat un loc în plus în Liga Campionilor (în detrimental Italiei), noi l-am ratat pe cel direct. Liga I e plină de stranieri de mâna a treia, naționala a ajuns pe locul 56 în lume (în 2000 eram pe 13), iar selecționerii, indiferent cum se numesc, și-au făcut un reflex din a repeta placa „nu vine nimic din urmă”. În 1.Bundesliga, în 2000, majoritatea jucătorilor erau stranieri. În sezonul actual, 57% sunt germani (în 2.Bundesliga procentul e de 71%), iar 52.4% provin dintr-o academie!

„Fântânile” tinereții

În 2011, academiile echipelor din Bundesliga produc 282 de echipe de juniori și tineret, unde sunt pregătiți 5.445 de tinere talente. Puștii între 11 și 22 de ani sunt „șlefuiți” în academii, și fiecare club din 1. și 2. Bundesliga trebuie să aibă o echipă înscrisă în campionat, la toate categoriile de vârstă, de la under 12 până la under 23. Adevărate fabrici de talente, academiile sunt și „fântâni” ale tinereții pentru Bundesliga. Din sezonul 2001-2002, media de vârstă a jucătorilor din 1. Bundesliga a scăzut cu 1.32 ani. Plus că se formează și o fidelizare a fotbalistului față de clubul care l-a format. 20% din jucătorii din 1. și 2. Bundesliga evoluează la clubul unde a învățat fotbalul. Iar beneficiar final al academiilor e chiar naționala Germaniei. La CM 2010, „Mannschaft”-ul a urcat pe podium cu o națională care a avut o medie de vârstă de 25 de ani și cu jucători care proveneau exclusiv din Bundesliga. Acum media e și mai mică, dar valoarea a rămas ridicată. Germania e a doua favorită, la pariuri, la EURO 2012.

În districtul Brackel, din Dortmund, Borussia și-a clădit una dintre cele mai mari academii din Bundesliga


„Germania e un exemplu bun”

România a pierdut locul direct în Liga Campionilor, naționala ratează calificare după calificare la turneele finale. Ionuț Lupescu e de părere că o soluție pentru redresarea fotbalului din țara noastră ar putea fi adoptatea modelului german. Lasă de înțeles însă că cineva nu are interes.

Dacă germanii au învățat ceva din eșecul de la EURO 2000, iar acum culeg roadele unui proiect, în România lucrurile au stat pe dos. Din 2001, la inițiativa președintelor de club, specialiști în abordarea „să dăm un tun acum, să investim altădată”, campionatul de tineret a fost desființat, pe motiv că sunt prea multe „cheltuieli”. Iar criză financiară omoară echipele de copii și juniori. Steaua, cel mai titrat club din România, a redus de la 12 la 6 grupele de copii și juniori („miza” e cinci, cât e obligatoriu pentru primirea licenței). Practic, în Liga I centrele de juniori și tineret sunt considerate drept o corvoadă. „Talente încă există în România, dar, din păcate, nu prea există antrenori pentru copii și juniori și iată că avem de suferit. Un exemplu bun e Germania, care, după CE dezastruos din 2000, a obligat cluburile să investească în academii, și iată unde a ajuns. Și la noi se poate face acest lucru, dar e nevoie de voință din partea conducerii federației și a ligii. Acest lucru nu se dorește însă decât la nivel de declarații”, a spus Ionuț Lupescu, la Dolcesport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×