Președintele clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Rapid București, scor 2-0, că va face tot posibilul să-l convingă pe mijlocașul Liviu Antal să-și prelungească înțelegerea, care îi expiră la finalul sezonului.
„A fost un meci pe cinste, cel mai bun al nostru din acest sezon. Am admirat atitudinea și determinarea jucătorilor noștri. Vom încerca să facem tot posibilul să-l păstram pe Antal. Ne dorim acest lucru, este un jucător valoros”, a spus Stan.
Liviu Antal a afirmat că satisfacția este dublă atunci când învingi o echipă care luptă pentru titlul de campioană. „Sunt fericit pentru rezultatul obținut și pentru jocul meu de astăzi. Am întâlnit o echipă bună și când batem o formație care luptă pentru titlul de campioană satisfacția este dublă. Cât privește un eventual transfer al meu nu pot vorbi nimic până în iarnă. Până atunci sunt jucătorul Oțelului și vreau să-mi fac datoria până în ultima clipă”, a precizat Antal.
Echipa Oțelul Galați a învins, duminică, pe teren propriu, scor 2-0 (1-0), formația Rapid București, într-un meci din etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Antal ’28 și Iorga ’63.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER