Drama lui Viorel Turcu, fost campion al României cu FC Argeș, Dinamo și Steaua, este tulburătoare. La 51 de ani are diabet chimic și ambele picioare amputate din cauza unor infecții, dreptul chiar în august 2011. Dacă la stângul are proteză de trei ani, de câteva zile a reușit să își rezolve și problema piciorului drept cu ajutorul lui Gigi Becali.
În 1996, Turcu s-a ales cu diabet chimic după o operație de chist hidatic la pancreas. Apoi, în 2008, i-a fost amputat piciorul stâng de la gambă, ca urmare a unei infecții grave survenite după o fractură. În această vară, tot o fractură urmată de o infecție l-a lăsat și fără piciorul drept, dar de sub genunchi.
În 2008, salvarea lui s-a numit Mircea Minea, primarul Chiajnei fiind un mare fan al Stelei. Acesta l-a ajutat plătindu-i operația și proteza pentru stângul. A urmat recuperarea și apoi primarul din Mihăilești l-a pus la cârma echipei de fotbal din localitate. I-a dus în Liga a III-a, dar în vară a renunțat din cauza operației de amputare a celuilalt picior.
Salvatorul Becali În septembrie, pe patul de spital, lui Turcu i-a fost promisă o rentă viageră de către patronul Stelei în valoare de 10 milioane de lei vechi lunar. În cele din urmă, la insistențele soției fostului fotbalist, patronul Stelei a acceptat să îi plătească în schimb proteza pentru piciorul drept. De Moș Nicolae, Turcu a aflat că proteza provizorie este gata și de câteva zile o folosește deja, urmând ca de mâine să primească proteza finală.
8 mii de euro a costat proteza pentru piciorul drept
850 de lei este venitul lunar al lui Turcu din pensia de boală și de invaliditate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER