Arpad Paszkany a vorbit pentru Fantik Show despre partida cu Steaua, din campionat, dar și despre situația generală din fotbalul românesc, despre arbitraje și explică de ce le-a dat steliștilor dreptul de a folosi stadionul în cupele europene:
Am avut noroc cu Steaua A fost o partidă în care am avut noroc, bara a ținut cu noi, Steaua a avut trei șuturi în poartă fără să înscrie. Beto a demonstrat că este cel mai bun portar pe care îl are campionatul României, este rău că nu avem și noi portari autohtoni la fel de buni.
M-a deranjat un pic că am fost dominați de Steaua, dar s-a apelat la jucători care nu erau recuperați 100%. Panin, Peralta, Weldon, Mureșan nu ar fi trebuit să joace. Dacă era un meci accesibil, ei nu jucau. Este un rezultat echitabil, un egal care trebuie prețuit.
Vom juca altfel în următoarele derby-uri Eu am tras niște concluzii, mai trebuie să mai tragă și cei care se ocupă de echipă. Foarte probabil următoarele derby-uri vor fi abordat în altă manieră. Per total, arbitrajul a fost corect. Din păcate, în România nu este o coeziune a actului de arbitraj. Dacă ne uităm în Spania, indiferent ce partide sunt, modul de a juca fazele este același.
La noi, din păcate, câți arbitri sunt atât de moduri de a judeca fazele sunt. Unii lasă jocul mai liber, alții nu. Este posibil ca un arbitru să nu-ți dea nimic la o intrare tare, dar alt arbitru să-ți dea roșu.
După părerea mea, Balaj n-a arbitrat bine pentru că în prima repriză a dat foarte ușor cartonașe galbene. Dacă păstra tendința și în repriza a doua, foarte probabil erau jucători eliminați de la ambele echipe.
Desființez echipa dacă Becali vine cu dovezi N-o să mă cobor niciodată la nivelul la care să rostesc niște vorbe de care să-mi fie și mie rușine că le-am rostit. După părerea mea, unii oameni nu mai pot fi schimbați, este greu să o mai facă. La prea mult bine, nu te poți aștepta. Noi le-am dat stadionul în primul rând pentru jucătorii Stelei, pentru fani, pentru staff. La fel aș fi făcut cu Rapid sau cu Dinamo. Niciodată n-am avut relații bune sau relații rele cu domnul Becali.
M-am întâlnit de două ori în viața mea cu domnul Becali și nici nu-mi doresc să se întâmple prea des. Dacă domnul Becali vine cu dovezi, noi desființăm clubul CFR Cluj după 104 ani de existență. Dar ce-i facem domnului Becali dacă nu are dreptate? Eu aș considera ca depunctarea echipelor ar fi cam singurul mod de a responsabiliza conducătorii. Acele amenzi sunt modice, cred că aceste depuncătări i-ar potoli.
Nu o văd pe Steaua favorită la titlu. Ne batem cu Rapid, Dinamo și FC Vaslui. Cu tot respectul pentru Steaua, nu cred că are șanse, diferența de puncte este mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER