Tribune arhipline așteptând un gol izbăvitor. O imagine pe care nu o mai văzusem demult în fotbalul românesc. Steaua a reușit din nou o calificare nebună, într-un meci început ezitant și terminat entuziasmant. Golul marcat rapid de Schalke în Israel a sporit tensiunea în loc să-i descătușeze. Ciprioții nu mai sunt ce-au fost, în sensul că joacă fotbal și încă unul de calitate. Garcia și Pintado sunt fotbaliști de rasă și o simțim din plin la fiecare atingere de balon. Noi ezităm, suntem copleșiți, dar îl avem pe Nikolici.
Omul în care Ilie s-a încăpățânat să creadă. Mai întâi a scos un penalty, transformat cu șublerul de Rusescu. Apoi a înscris cu capul, într-un moment în care Arena înghețase și a închis meciul pe final. Poate mulți antrenori ar fi cedat și l-ar fi scos la pauză după o repriză destul de slabă, dar Stan și-a luat certificat de antrenor de rasă rezistând tentației de a-l înlocui cu vreunul din frații Costea. Pe axa Haifa-București s-a turnat un thriller cu happy-end, pentru că Maccabi a ratat un penalty la 1-0, pentru ca Marica să închidă aproape concomitent cu Nikolici soarta calificării.
E clar dacă mai exista vreo îndoială că Steaua este echipa cu ADN de Europa și cu un public cum nu mai e altul în România lor. A fost seara lor, cu Ilie Stan în frunte. O seară pe care o meritau și de care, în mod normal, se bucură întreg fotbalul românesc. Steaua rămâne Steaua, dar nu trebuie să uităm să spunem și „Danke Marica!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER