Personal, n-am mulți prieteni în fotbal. Îmi sunt prea multe degetele unei mâini pentru ei. Ilie Stan, Adrian Porumboiu, Cornel Dinu. Celelalte două degete mai așteaptă. Cunoscuții sunt mulți, relațiile civilizate, multe și ele, dar prietenii, cam ăștia. 14 spre 15 decembrie a fost o noapte grea, în care emoțiile, claustrate de pereții unei camere de hotel din Zürich, mi-au baleiat între primii doi, iar dimineață am aflat nenorocirea celui de-al treilea.
După meciul Stelei, l-am prins cu greu pe Ilie la telefon. L-am simțit nu euforic, ci doar eliberat. În două luni și jumătate, i s-a cutremurat scaunul de parcă stătea cu el pe epicentrul de la Vrâncioaia. I-a fost teribil de greu, mai ales după ce a pierdut la Piatra-Neamț, dar a avut puterea să revină, să bată Dinamo la ea acasă și să ducă Steaua în primăvara europeană, cu 55.000 de oameni în spate. Nu știu dacă e antrenorul anului, dar al toamnei e sigur. Topurile care se vor înșira la final de decembrie n-au cum să fie obiective. Ele nu știu cum, acum doi ani și ceva, Ilie tundea iarba la Brănești ca să aibă unde să facă antrenament. Nu știu nici cum, în loc să se gândească la tactică și la fotbal, umblam împreună să facem rost de câteva milioane pentru motorină, să putem pleca în deplasări. Dimineața ne-am auzit din nou. N-avea chef de revanșă față de cei care l-au criticat, ci avea chef de muncă. Am vorbit mai mult de Voința Sibiu, nu despre adversarul cu care va pica în Europa. Ă‚sta e Ilie.
O jumătate de repriză, pe Letzigrund, m-am așezat lângă Adrian Porumboiu. Omul bogat, dur, sigur pe el, stătea stingher în mijlocul unor scaune goale, aproape de banca Vasluiului. Vârât într-o șubă de trening peste paltonul elegant, cu un fes tras peste urechi, mi-a spus că, deși echipa sa nu joacă grozav, dacă nu ia gol din vreo prostie până în minutul 80, câștigă pe final și se califică. Dar a luat, chiar dintr-o prostie, și nu s-a calificat. Expansiv la alte meciuri, dărâmând ghivece cu mușcate, Porumboiu a suferit de data asta în tăcere. După meci s-a dus la echipă și a mulțumit fiecăruia pentru parcursul din Europa. Apoi a stat pe telefoane să afle ce face Steaua. Dădea impresia că se bucură, mai ales pentru Ilie Stan, buzoian de-al său. Cunoscându-l însă, i-am simțit în voce un tremurat de regret. Dintre toți cei de la Vaslui, mulțumiți prin consens de traseul european, vocea lui Adrian Porumboiu trăda și neîmplinire. Și-a dorit din tot sufletul ca primăvara să-i aducă și altă germinație decât a grâului răsărit de sub zăpadă. Ă‚sta e Adrian Porumboiu.
Dimineață am aflat de moartea soției lui Cornel Dinu. Aici nu mai e nici dorință de revanșă, nici germinație. E destin. Un om care spune că nu știe dacă va mai avea inimă să trăiască, are sigur! Din inima cu care a îndurat totul, din inima sa tăiată cu bisturiul pe masa de operație, Cornel Dinu se va întrupa și va învinge iarăși, crescându-ți nepoții care vor veni în amintirea bunicii pe care o vor cunoaște doar din poze și povesti, bucurându-ne cu harul său și molipsindu-ne cu forța care l-a făcut să treacă prin atâtea. Ă‚sta e Cornel Dinu!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER