De la câțiva metri de ringul din Atlantic City, Lucian Bute a scrutat cu ochi de vultur confruntarea dintre americanul Andre Ward și britanicul Carl Froch. Finala Super Six a fost câștigată prin unanimitate de yankeul de culoare, cel care a unificat centurile WBA și WBC la supermijlocie. Și cum nestematele de pe „brâul” din piele IBF sunt ștanțate doar pe aripile gălățeanului, 2012 ar putea aduce un meci la mare înălțime.
Aerul de superioritate care-l afișa Andre Ward (25-0) ar putea deveni în curând doar o atitudine dintr-un vechi repertoriu. Deși a continuat să-l pună la colț pe Mister KO și la finele încleștării cu Froch, până și presa din America îl percepe deja pe Bute ca un viitor adversar. „Când eu mă băteam în Super Six, el se relaxa înfruntând adversari slabi. Înainte de a intra în ring cu mine, Lucian ar trebui să se bată cu un adversar de top, nici n-ar merita banii”, s-a umflat în pene Ward (27 de ani). „Era prea surescitat probabil după succesul de la Atlantic City”, a comentat echipa lui Lucian, care și-a manifestat satisfacția că până și mass-media din SUA îl propune pe gălățean. Spre exemplu, „Bad Left Hook” a notat ieri că la ușa lui Ward ar putea bate o singură opțiune serioasă: Bute. „De departe, românul este cel mai valoros exponent al categoriei, deși nu a pătruns în Super Six. Și-a construit un portret solid în ultimii doi ani”, a menționat sursa citată.
Incertitudinea în privința unui meci Bute – Ward planează și din cauza faptului că team-ul americanului din Oakland l-ar viza pe Mikkel Kessler, dar până atunci elevul lui Stephane Larouche și-a reiterat dorința: „Mă duc după Ward oriunde! Și la New York, și la Oakland”. Dacă s-ar perfecta duelul, iar la finele lui, Bute ar ieși triumfător, succesul ar echivala nu numai cu unificarea centurilor la supermijlocie, ci și cu un adevărat premiu pentru o carieră uluitoare. Totul sub umbrela unui titlu Lucian Bute AWard.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER