Dinamo a luat marele trofeu la old boys după o victorie în finală împotriva celor de la Galatasaray

Dinamo a luat marele trofeu la old boys după o victorie în finală împotriva celor de la Galatasaray
  • Publicat:
  • Actualizat:

Publicul vrâncean a avut parte duminică, 18 decembrie, de un spectacol, pe care îl merita de multă vreme. Evenimentul de duminică, TURNEUL INTERNATIONAL DE FOTBAL ÎN SALĂ‚ GDS-GIE,organizat de Grup DEEP SERV G.I.E. și OTP Bank, este primul eveniment de o asemenea anvergură și complexitate din istoria fotbalului vrâncean, organizat la Focșani.
Promisiunile organizatorilor s-au concretizat într-un spectacol memorabil, cei prezenți în sală despărțindu-se cu greu de locuri, chiar și în pauze. Organizatorii, precum și jucătorii celor 4 echipe au ridicat stardadele așteptărilor, la un alt nivel, prin profesionalismul de care au dat dovadă. La intrarea pe teren ale echipelor, „sportul rege”, fostele glorii de la GALATASARAY ISTANBUL, DINAMO BUCUREȘTI, UNIVERSITAEA CRAIOVA, precum si jucatorii reprezentativi ai fotbalului vrancean, au fost omagiati printr-o prezentare proiectata cu mesaj motivațional inedit.

Tensiune la extragerea premiilor

Tot în pauze, suporterii au trăit momente de tensiune, la extragerea premiilor: tricouri, mingi și eșarfe personalizate cu semnăturile fostelor glorii de la cele trei mari echipe au fost oferite norocoșilor câștigători. Timpul nu pare să fi trecut peste componenții celor 4 echipe, confirmând în teren statul de glorii.

Cel mai important moment sportiv al anului organizat în Sala Sporturilor din Focșani a strâns aproape 1200 de microbiști vrânceni în tribune. Aceștia nu au regretat cele șase ore petrecute în sală și i-au răsplătit cu aplauze pe fostele glorii ale echipelor Dinamo București, Galatasaray Istanbul, Universitatea Craiova și Voința Deep Serv Focșani. În final, Dinamo București și-a dovedit superioritatea și, în ultimul act al întrecerii, dinamoviștii s-au impus cu 3-1 (1-1) în fața turcilor de la Galatasaray Istanbul.
Golurile echipei dinamoviste au fost marcate de Marian Ivan -2 și Florentin Petre. Locul III a revenit formației Voința Deep Serv Focșani, care a câștigat finala mică a turneului, scor 6-3, în fața Universității Craiova. Loviturile de start ale celor patru jocuri au fost date de persoane cu dizabilități. Organizatorii au acordat cupe și diplome speciale, toate revenind echipei Dinamo.

Florin Prunea, cel mai bun portar

Cel mai bun portar al turneului a fost desemnat fostul internațional Florin Prunea, golgheterul competiței a fost Marian Ivan (3 goluri), la egalitate cu Ionică Serea (Voința Deep Serv Focșani) și Evren Turhan (Galatasaray Istanbul), iar Dorin Mateuț, „Gheata de aur” a României în 1989, a primit o plachetă specială din partea organizatorilor. Pe durata zilei, sala a fost animată de un show de excepție, oferit de atât de gloriile de la GALATASARAY, DINAMO și UNIVERSITATEA CRAIOVA, cat și de majoretele Colegiului Unirea Focșani, dar și invitatul special al evenimentului, Ștefan Florescu, supranumit „magicianul mingii”, care a oferit numere de atracție cu balonul rotund. Inițiativa a pornit încă de anul trecut, când, sub tutela ASOCIAȚIEI „MARIAN SPÎNU” și Grup DEEP SERV G.I.E., a fost lansat un proiect umanitar, de ajutorare a copiilor afectați de cancer. Anul acesta, inițiativa a căpătat proporții internaționale, odată cu participarea echipei fostelor glorii de la Galatasaray Istanbul.
Vrâncenii au avut posibilitatea de a-i vedea la lucru printre alții pe craiovenii Narcis Mohora, Marius Sava, Florian Gugu, Gheorghe Ciurea, Dorin Mitriță, Constantin Donose și Marian Calafeteanu, dar și fostele glorii ale echipei Dinamo București: Florin Prunea, Daniel Iftodi, Jan Vlădoiu, Nicușor Vlad, Marian Ivan, Marin Dragnea, Ionel Augustin, Dumitru Moraru, Dorin Mateuț, Florentin Petre și Gheorghe Mulțescu. Antrenorii echipei bucureștene au fost Nelu Nunweiller și Ioan Cheran, iar jocurile au fost arbitrate de Gheorghe Constantin, Anton Heleșteanu și Marian Salomir.

Turcii au avut patru rânduri de echipament

Pe durata turneului de la Focșani, Galatasaray Istanbul s-a bazat pe: Turhan, Akyol, Vezir, Hasan Vezir, Reis, Alkilic, Saatcioglu, Oilloov, Kazanci, Obdan, Okay, Demiray și Olcer. De altfel, turcii au impresionat pe toată durata șederii în orașul de pe Milcov. Au venit cu patru rânduri de echipament, cameraman propriu și și-au respectat statutul de mare echipă. La dineul oficial, fostele glorii ale echipei din Turcia au scandat de mai multe ori sloganul clubului „Galata, Cim Bom Bom” și au fost răsplătiți cu aplauze de foștii fotbaliști de la Dinamo, Craiova și Focșani.
Nici focșănenii nu s-au lăsat mai prejos. Chiar dacă au pierdut în primul joc în fața celor de la Dinamo, focșănenii de la Voința Deep Serv și-au luat revanșa în finala mică a turneului și, după o evoluție de excepție, au bătut cu 6-3 pe Craiova și au luat cupa acordată echipei clasate pe locul trei. Lotul Voinței Deep Serv Focșani a fost alcătuit din: Paraschiv Ioan, Lucian Hristea, Sîrbu George, Jani Oltianu, Dănuț Dumitriu, Burgă Vasile, Ciobotaru Sandu, Ștefan Chelmuș, Avram Săndel-Janet, Ionică Serea, Ionuț Constantinescu, Adrian Toma, Marian Spînu și Elvis Ilaș. Fondurile de anul acesta au fost donate Centrului de îngrijire și asistență „Sfânta Maria” – Golești, pentru tinerii cu dizabilități.

Rezultatele turneului internațional din Sala Sporturilor:
Voința Deep Serv Focșani – Dinamo București 1-3,
Universitatea Craiova – Galatarasay Istanbul 3-4,
finala mică: Voința Deep Serv Focșani – Universitatea Craiova 6-3.
finala mare: Dinamo București – Galatasaray Istanbul 3-1.

Articol scris de George Dumitru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×