Oare Kim Jong-hun, antrenorul trimis anul trecut la reeducare într-un lagăr de muncă forțată pentru că naționala Coreei de Nord a pierdut la Mondiale cu Brazilia, Portugalia și Coasta de Fildeș, va fi plâns la aflarea tragicei vești? Dar jucătorii înfierați cu aceeași ocazie în piața publică de studenți, țărani, muncitori, reprezentanți ai bravei clase muncitoare dezamăgiți de trădători? Atunci când a fost învinsă cu 1-2 de Brazilia și cu 0-7 de Portugalia, echipa nord-coreeană – asta o știe orice țânc din Țara Dimineților Liniștite – a făcut-o special pentru a-l face de râs pe mărețul conducător Kim Jong-il și pe fiul acestuia, genialul Kim Jong-un. Pentru asta, ticăloșii au plătit.
De ieri, Coreea de Nord e în doliu. Kim Jong-il, urmașul inegalabilului Kim Ir-sen, a căzut răpus pe altarul muncii depuse în exces pentru iubitul său popor. Sunt pline micile ecrane și youtube de imagini cu oameni hohotind în plină stradă. O dramă. Nimeni nu știe cum se va descurca acest încercat popor fără Marele Cârmaci. Desigur, salvarea va veni tot de la Partid și de la Fiul răposatului, noul Conducător. Dorin Chioțea, unul dintre puținii români strecurați, de-a lungul timpului, dincolo de granița aproape impenetrabilă a statului luat prizonier pentru vecie de comunism, povestea la întoarcere că acolo e perfecționat un sistem de supraveghere imposibil de ocolit. Fiecare cetățean al țării este supravegheat de alți cinci. Este creată astfel o pânză de păianjen. Dacă faci, spui sau doar lași să se bănuiască un gând necuviincios la adresa Partidului și a Șefului Suprem, ești pierdut, iar cei care te protejează pier odată cu tine. Prin absurd, dacă patru dintre cei cinci nu te-ar raporta, e suficient ca ultimul să te dea în vileag pentru ca deopotrivă vinovat și tăinuitori să plătească în solidar. Și nu vorbim de amenzi sau mustrări…
Vedeți, aici se face diferența între noi și ei. Dacă în decembrie 1989 nu s-ar fi întâmplat ceva în acest colț de lume, un eveniment precum cel din Coreea de Nord ar fi fost întâmpinat, în România, cu durere și speranță deopotrivă. Să nu ne imaginăm unde ar fi fost trimis selecționerul Victor Pițurcă după egalul cu Albania. În rest… Dumitru Dragomir, bravul ofițer de miliție din fruntea Victoriei București, cernit la gândul că va trebui să sughițe iar de emoție, așa cum a făcut și când au crăpat Dej și Tito. Gigi Becali gângăvind despre cel care a fost oier între oierii neamului. Adrian Porumboiu dedicându-i noului Cârmaci producțiile-record la hectar. Nicolae Badea, sobru, constatând din nou că oamenii sunt trecători, pe când Ministerul de Interne… George Copos, miorlăit, strigând cu ochii în lacrimi că planeta se scufundă. Marin Condescu, ferm hotărât să dea țării cât mai mult cărbune. Arpad Paszkany, simbolul tristeții imobiliare care le încearcă pe naționalitățile conlocuitoare. Cu toții, gata să se sape între ei. Așa, din pasiune. Fără să mai fie nevoie de sistemul ăla nord-coreean cu cinci spioni de căciulă…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER