Porumboiu își acuză jucătorii!** „Nu toți cei care au fost sunați au recunoscut!” Pavlovic, principalul SUSPECT

Porumboiu își acuză jucătorii!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a fost eliminat pentru o intrare dură la Alexa, sârbul s-a înjurat cu Hizo, iar Porumboiu a dat de înțeles că a jucat pentru Rapid

Tensiunea dinaintea ultimului meci din acest an al Ligii I a avut efect asupra celor de la FC Vaslui. La câteva zeci de secunde după ce Rapid a egalat, Milos Pavlovic a avut o intrare inconștientă asupra lui Alexa și a fost eliminat. Gestul mijlocașului a sporit bănuielile lui Viorel Hizo și Adrian Porumboiu referitoare la un posibil non-combat al unor jucători.

Tehnicianul a fost primul care a reacționat. L-a așteptat pe Pavlovic la marginea terenului și i-a reproșat nervos eliminarea. A fost de ajuns pentru ca fotbalistul să izbucnească într-un tir incredibil de jigniri și înjurături. Porumboiu nu a mai rezistat nici el în tribună, iar la pauză și-a așteptat jucătorii în vestiar. A țipat, nervos fiind de desfășurarea partidei, iar apoi a plecat acasă, dar nu înainte de a arunca o urmă serioasă de bănuială asupra corectitudinii cu care Pavlovic și-a apărat șansele contra Rapidului. „Ce să-i mai zic lui Pavlovic?! Nu toți cei care au fost sunați au recunoscut asta!„, a fost singura replică a patronului moldovean. Adrian Porumboiu a revenit la totși stadion după pauză și a urmărit meciul din tribuna oficială.

„Ce să mai zic de Pavlovic? Nu toți cei care au fost sunați au recunoscut asta”
Adrian Porumboiu, patron SC Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×