Roș-albii și-au premiat ieri juniorii într-o festivitate organizată cu ocazia Crăciunului. Printre cei care au jucat rolul lui Moș Crăciun s-au numărat foste glorii, actuali jucători, stafful tehnic al „câinilor”, dar și președintele CA, Nicolae Badea.
Trecutul, prezentul și viitorul s-au întâlnit ieri pe pista stadionului „Dinamo„, acolo unde clubul de fotbal și-a strâns micuții fotbaliști de la Centrul de Copii și Juniori pentru a le oferi cadouri cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Nerăbdători, aceștia s-au aliniat pe grupe de vârste cu antrenorii pe post de supraveghetori, dar câte un puști mai rupea rândurile pentru a face o poză alături de VIP-urile dinamoviste. Și au avut de unde alege, pentru că la premiere au fost prezenți, printre alții, Ciobotariu, Alexe, Pulhac, Pătrașcu sau Rafi Stănescu, adică cei care au dus acum Dinamo pe primul loc, dar și Orac, Augustin, Dragnea, Moraru, dintre glorii. De la petrecere n-au lipsit nici veritabilul Moș Crăciun și crăciunițele acestuia, dar nici Nicolae Badea.
sursa foto: fcdinamo.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER