Serious Sam 3: BFE Review: măcel înainte de toate!

Serious Sam 3: BFE Review: măcel înainte de toate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Genul first person shooter a ajuns să se confunde în ultima vreme cu jocurile militare, în care cine știe ce trupe speciale trebuie să „intermedieze” un conflict între marile puteri ale lumii și, astfel, să asigure siguranța locuitorilor planetei pentru cel mult încă un an. Pentru că, bineînțeles, în anul ce va urma trebuie să apară o nouă iterație a respectivei serii, care va relua procesul de la zero. În această tipologie se înscriu cu brio titluri precum Call of Duty sau Battlefield, jocuri în niciun caz slabe, însă extrem de previzibile. În cealaltă tabără avem însă shooterele old-school, în care muniția nu este niciodată suficientă și uciderea unor cantități industriale de monștri rămâne principalul obiectiv. În cealaltă tabără avem Serious Sam.

Primul titlu al seriei – Serious Sam: The First Encounter – s-a naăcut dintr-un simplu tech demo realizat de studioul croat Croteam și, prin intermediul gameplay-ului simplist care a prins la public, s-a transformat într-un veritabil shooter de sine stătător. Combinația inedită de acțiune frenetică, grafică spectaculoasă și umor l-au impus pe Serious Sam, la începutul anilor 2000, drept unul dintre cei mai apreciați eroi din gaming. Lupta împotriva extratereștrilor a continuat în Serious Sam: The Second Encounter (un soi de expansion al primului joc), precum și în Serious Sam 2. Totuși, spre deosebire de precursori, acest al doilea joc al seriei a fost considerat de fani mult prea copilăros și neinspirat.

Serious Sam 3: BFE

Tocmai aceste neajunsuri au dorit cei de la Croteam să le facă uitate odată cu Serious Sam 3: BFE, un titlu care se întoarce, din mai multe puncte de vedere, la originile seriei. În primul rând, sunt eliminate elementele de poveste de-a dreptul stupide din Serious Sam 2, Sam revenind la principala sa preocupare: măcelarirea forțelor lui Mental. De această dată însă, acțiunea are loc înainte de The First Ecounter (de unde și subtitlul BFE – Before First Encounter), într-o eră temporală mult mai apropiată de zilele noastre.

Oamenii abia au descoperit tehnologia locuitorilor de pe Sirius, adânc îngropată sub piramidele și monumentele construite în Egipt. Din păcate, această descoperire a adus cu sine și apariția primului val al forțelor invadatoare ale lui Mental, care, ca de obicei, nu pot fi oprite decât de curajosul Sam „Serious” Stone, mașina-de-ucis-extratereștri. Astfel, putem spune că băieții de la Croteam au jucat o mână sigură: Egipt, temple, piramide, zeci de monștri pe metru pătrat – exact elementele care au adus succesul primului titlu din serie.

Serious Sam 3: BFE

Totuși, există câteva probleme care opresc Serious Sam 3: BFE să se ridice la nivelul iluștrilor săi precursori. De aceasta dată, avem parte de un Egipt cât de cât contemporan, în care locul templelor strălucitoare și al piesajelor pline de viață a fost luat de cartiere posomorâte ale capitalei Cairo, subterane obscure și monumente aflate într-o stare avansată de degradare. Pur și simplu decorurile nu te mai îmbie să continui și să explorezi, așa cum era cazul în The First și The Second Encounter. De această dată, însă, mediul de joc este destructibil, rareori existând locuri în care cu adevărat te poți adăposti de valurile de atacatori.

Nici arsenalul inițial al lui Sam nu ajută, primele arme pe care musculosul erou le are la dispoziție fiind parcă împrumutate din shooterele militare moderne: pistol, shotgun și assault rifle, mult prea „impersonale” pentru un personaj de tipul lui Serious Sam. Acest lucru, combinat cu decorurile mult prea sumbre, lasă o impresie nu prea placută, cel puțin în primele niveluri ale jocului. Din fericire, odată trecut acest prag psihologic, Serious Sam 3: BFE revine la origini, oferindu-i lui Sam decoruri mult mai deschise, arme mai… serioase și tona de monștri pe care o așteptam de la un astfel de joc. Păcat că trebuie să aștepți atât de mult totuși până să ajungi la adevăratul Serious Sam.

Serious Sam 3: BFE

Nici Sam nu mai este tocmai eroul de altădată: încearcă să fie amuzant, rostind tot felul de replici cu diverse ocazii, însă mai nimic nu mai are farmecul de odinioară. Mai mult, Sam a „învățat” și o serie de trucuri din alte jocuri de acest gen, mult mai moderne: unele arme pot folosi sistemul aim-down-sights (popularizat de Call of Duty) și au nevoie de reîncarcare, iar eroul poate sprinta și isi poate executa adversarii atunci când ajunge suficient de aprope de aceștia. Aceste adiții nu sunt tocmai rele, dimamizând un joc și așa foarte alert.

Ce a rămas aproape neschimbată este „menajeria” pe care Sam o are de înfruntat, Mental întorcându-se în mare parte cu aceleași tipuri de slujitori din First și Second Encounter: soldați kamize fără cap, scheletroni încornorați (kreel), scorpioni înarmați cu mitraliere grele, tauri sirieni sau roboti bipezi deloc prietenoși. Sigur, unii inamici vechi au lăsat loc altor tipuri de oponenți noi, însă, per total, cel puțin din punctul de vedere al monștrilor, Serious Sam 3: BFE rămâne cât se poate de fidel seriei inițiale.

Serious Sam 3: BFE

Nu lipsesc nici boșii, aparițiile acestora (destul de dese) marcând, de cele mai multe ori, sfârșiturile de nivel. Și pentru că tot a venit vorba de niveluri, campania lui Serious Sam 3: BFE este compusă din 12 astfel de episoade, durata totală de joc ajungând la 10-12 ore (pe dificultate easy-medium). Însă, chiar și pe dificultate medie, jocul are tendința să devină foarte dificil în anumite momente.

Totuși, aceste situații pot fi „rezolvate” fără probleme atunci când abordați campania în cooperativ, alături de prieteni, Serious Sam 3: BFE oferind suport pentru nu mai puțin de 16 jucători pentru modul de joc online co-op. De asemenea, dacă dețineți gamepad-uri pentru PC, puteți încerca Serious Sam 3 și în mod splitscreen. Pe lângă campanie, există și un mod de joc survival (în care trebuie respinse valuri interminabile de atacatori), precum posibilitatea de a juca moduri multiplayer competitive (deathmatch, capture the flag etc.). Din păcate, în cazul acestora din urmă, nu prea găsești jucători interesați de așa ceva, majoritatea deținătorilor de Serious Sam 3 orientându-se către partidele cooperative.

Serious Sam 3: BFE

Una dintre cele mai apreciate componente ale primelor jocuri din serie – grafica – nu mai face o figură chiar atât de frumoasă în Serious Sam 3: BFE. Jocul are la bază motorul grafic Serious Engine 3.5, care, deși este capabil de unele efecte de-a dreptul spectaculoase, suferă în ceea ce privește optimizarea. Primele zeci de minute în joc le-am petrecut modificând setările grafice, până când am reușit să obțin un framerate mulțumitor, la o rezoluție acceptabilă, fără să renunț la majoritatea briz-briz-urilor vizuale. De asemenea, după cum spuneam, nici direcția artistică nu ajută prea mult, peisajele fiind de cele mai multe ori mult prea mohorâte pentru a trezi entuziasmul.

Un lucru trebuie menționat însă: violența din Serious Sam 3 are un farmec aparte. Pur și simplu despicarea monștrilor în mii de bucățele și valurile parcă interminabile de sânge (și ce sânge arătos!) care zboară în toate părțile adaugă o notă de vitalitate atât decorurilor, cât și jocului în sine. Acesta rămâne de altfel și principalul atu al acestui al treilea titlu al seriei, care, în ciuda eforturilor producătorilor, nu mai emană „magia” de altădată.

Serious Sam 3: BFE

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×