Steaua pornește războiul arbitrilor: ATAC la Ion Crăciunescu!** Petiția trimisă lui Mircea Sandu și REACȚIA candidatelor la TITLU

Steaua pornește războiul arbitrilor: ATAC la Ion Crăciunescu!** Petiția trimisă lui Mircea Sandu și REACȚIA candidatelor la TITLU
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un subiect din fotbal care părea să existe doar în stare latentă a erupt ieri. Prin hârtia trimisă lui Mircea Sandu, al cărei conținut îl publicăm integral, clubul din Ghencea iese la atac și cere, chiar și indirect, debarcarea lui Ion Crăciunescu.

Declarațiile lui Gigi Becali din emisiunile televizate ale finalului de sezon au fost focul care a aprins scânteia. „Nu se mai poate așa. Am vorbit cu finul, am vorbit cu Porumboiu, aducem arbitri străini. Plătim noi diferența, mai dăm câte o sută de mii de euro și asigurăm arbitraje corecte. Dacă nu e de acord Crăciunescu, îl aruncăm ca pe o măsea stricată”. Era după meciul Stelei cu CFR Cluj, când roș-albaștrii fuseseră dezavantajați și era limpede că măsura aducerii străinilor s-ar dori o contracarare a influenței de care clubul lui Arpad Paszkany s-ar bucura din partea arbitrilor români.

CFR a reacționat neașteptat

Au urmat atacurile lui Dumitru Dragomir la adresa lui Crăciunescu, fandările verbale ale lui Adrian Porumboiu, din care reieșea clar că patronul de la Vaslui nu e de acord cu modalitatea prin care fostul său frate geamăn conduce Comisia. Plus alte voci, cu tonalități mai reduse, care, de fapt, și ele doreau același lucru, anume aducerea de arbitrii de peste hotare.

Un moment cheie a fost acela în care, la câteva zile de la declanșarea atacurilor, președintele părții incriminate, Iuliu Mureșan, a spus cu un calm imperturbabil că și ei, cei de la CFR, sunt de acord cu aducerea arbitrilor străini. A fost punctul în care se credea că subiectul s-a stins, cel puțin până după Sărbători, și că eventualele luări de poziție vor avea loc mai spre începutul returului.

Via Mircea Sandu, inamicul lui Nea Nelu

Ieri a apărut documentul, semnat de președintele Stelei, Valeriu Argăseală. Acesta n-a avut drept destinatar doar Cabinetul I de la Casa Fotbalului, ci și toate cluburile de prim eșalon. O sondare a pieței, o luare de contact, o cristalizare a taberelor pro și contra străini. Se pare că mai multe cluburi s-au alăturat demersului Stelei, semnând documentul inițiat de Argăseală și trimițându-l la FRF. De fapt, a taberelor pro și contra CFR, echipa clujeană fiind văzută de toată lumea ca marea beneficiară a prestațiilor românești din fluier și fanion.
Citit mai atent, documentul poate fi privit și ca o luare de poziție anti-Crăciunescu. Acele repetate capete de rând cu „având în vedere că” sunt tot atâtea capete de acuzare la adresa lui Crăciunescu, deși acesta a fost numit la cârma CCA abia de două luni, la 17 octombrie. Cum Crăciunescu a declarat în mod repetat că nu va accepta să vină străinii la meciurile-cheie de Liga I, e de așteptat ca acesta să demisioneze dacă se va trece peste poziția sa. Dacă Mircea Sandu, aflat ani mulți în conflict deschis cu actualul președinte al arbitrilor, va da gir solicitării Stelei, Crăciunescu va avea un motiv de afront în plus și va părăsi Comisia.

Înapoi la Avram?

Se pare că există și soluția de înlocuire: Vasile Avram, cel care ocupa funcția în momentul în care a fost arestat, la 24 septembrie. Susținut de Dumitru Dragomir, care l-a invitat la Gala LPF, fost coleg mulți ani de brigadă cu Valeriu Argăseală, Avram ar întruni aproape toate sufragiile, inclusiv ale CFR-ului, deși clujenii n-au câștigat mai nimic cu el la putere, titlurile lor fiind obținute cu Gheorghe Constantin și Igna, iar Supercupa cu Huzu. Problema e dacă Avram, eliberat sub control judiciar, poate ocupa funcția de șef al CCA. Mai degrabă da, cât timp el ocupă postul de șef al AMF București, iar Instanța care a decis eliberarea sa nu i-a formulat alte interdicții decât cea de a părăsi țara.

Ce spun celelalte candidatele la titlu:

Dinamo nu face politica în arbitrajul românesc și nu ne propunem să schimbăm politica CCA. Sunt foruri europene abilitate în acest sens”, Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

„Ne-am decis și noi că în momentul de față trebuie să aducem arbitri străini, mai ales la meciurile care pot decide campioana”, Arpad Paszkany,
patron CFR Cluj

„Nu am apucat să dezbatem oficial acest subiect, dar, foarte probabil, ne vom alătura și noi acestui demers”, Constantin Zotta, președinte Rapid

După ce timp de o săptămână a tunat împotriva arbitrajelor și a lui Crăciunescu, Adrian Porumboiu a refuzat aseară să comenteze demersul Stelei. Reprezentanții clubului Oțelul Galați nu au putut fi contactați

Dacă FRF va accepta arbitri străini la meciurile din Liga I, România va pierde aproape 200.000 de euro anual, bani pe care arbitrajul nostru îi primește în urma Convenției UEFA

„Știu despre ce este vorba”

Președintele CCA, Ion Crăciunescu nu a părut deloc surprins, atunci când a fost solicitat să comenteze demersul Stelei: „Știu despre ce este vorba!”. Totuși, fostul mare arbitru a evitat să insiste pe această temă: „Eu mi-am spus punctul de vedere. Fiecare poate să solicite ce vrea. După ce vor trece Sărbătorile voi face o conferință de presă în care voi spune foarte clar cum au stat lucrurile în arbitrajul românesc”.

Alin Buzărin / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul
Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul
Rusia, anunț ISTORIC despre pace în Ucraina. Mesaj pentru Trump: Nu se va întâmpla niciodată
Rusia, anunț ISTORIC despre pace în Ucraina. Mesaj pentru Trump: Nu se va întâmpla niciodată
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×