Poveri pariziene

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Djorkaeff, Roche, Le Guen, Susic, Fernandez, Makélélé, Guérin, Leonardo, Raï, Simone, Pauleta,

Djorkaeff, Roche, Le Guen, Susic, Fernandez, Makélélé, Guérin, Leonardo, Raï, Simone, Pauleta, Gallardo, Ronaldinho, plus alți o sută. Lista sună bine și marchează contrastul dintre ce a fost și ce este. Apăsarea trecutului încovoaie umeri și gârbovește până și alcătuirile cele mai falnice. Așa e mereu și pretutindeni. Așa e mai cu seamă în locurile unde prezentul stă sub bănuiala epigonismului. Așa e, prin urmare, și la Paris, unde PSG acceptă azi concesii de negândit altădată și face revelionul într-un avion cu destinația Doha. Numele stadionului pe care joacă PSG e mult peste spectacolele găzduite. Lumea din tribune murmură că Parc des Princes a devenit loc de refugiu pentru o echipă încremenită într-o postură deloc princiară, ci mai degrabă subalternă, de partener de antrenament pentru Olympique Lyonnais, Bordeaux sau – quelle horreur, quel sacrilège! – Olympique Marseille. Trebuie făcut ceva. Repede, ferm și cu lăzi de euro pe masă.

Proiectul PSG 2012 se dezvoltă în cheia acestei răzvrătiri față de un destin suficient. Dar ramificațiile lui sunt ceva mai complicate și depășesc relația cu trecutul. Carlo Ancelotti și Javier Pastore, oamenii-reper ai noului PSG, trebuie să depună garanție pentru alte două lucruri. Primul este confirmarea ideii că forța investițională de sorginte islamică aduce nu doar sporuri de marketing, ci și succese în ierarhii. Specialiștii se vor grăbi să observe că PSG calcă pe urmele lui Manchester City și ale Málagăi, alte cluburi care au constatat că banii nu numai că n-au miros, dar n-au nici religie. Sigur, ritmul de evoluție și scara rezultatelor diferă. City începe să spere la titlu în Anglia, pe când Málaga se poate lăuda deocamdată mai degrabă cu masaje psihologice decât cu un suiș vertiginos în clasament. (E aici, de fapt, diferența dintre David Silva, Aguero, Dzeko și Nasri, pe de o parte, și Van Nistelrooy, Joaquín, Cazorla și Mathjisen, pe de alta). Cu siguranță că PSG, antrenată acum de un italian, visează deja la detenta echipei lui Roberto Mancini.

Al doilea lucru pus în discuție e însăși reabilitarea Parisului fotbalistic. Parisul e una dintre puținele capitale (administrative sau doar fotbalistice) din țările cu fotbal solid unde există o singură echipă de luat în calcul. Așezat lângă Londra, Madrid, Roma, Istanbul, Lisabona, Manchester, Milano, Liverpool sau Barcelona, Parisul și-a pierdut statutul de oraș-lumină. Or, așa ceva nu se îndură ușor și nu se tolerează mult. Alături de trecut, mândria obligă Parisul să se trezească din amorțeală. Parizienii pot accepta destule neplăceri, mai puțin bucătăria proastă, femeile urâte și mediocritatea. Alianța dintre banii Qatarului, flerul lui Ancelotti și talentul lui Pastore (sigur, lipsește elementul francez, dar alibiul globalizării e acoperitor) trebuie să producă un efect comparabil cu intonarea „Marseillezei” pe un milion de voci. În așa fel încât primii curentați să fie chiar rivalii de pe Stade Vélodrôme, deși acesta e, vorba lui De Gaulle când a văzut scris „Moarte proștilor!” pe un gard, „un vaste programme”.

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Călin Georgescu NU va câștiga. România răsuflă ușurată. Dezvăluirea care schimbă totul
Călin Georgescu NU va câștiga. România răsuflă ușurată. Dezvăluirea care schimbă totul
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×