Ce-mi place la ancheta Prosport, care-i desemnează pe cei mai buni din sport într-un an, e că apare chiar la final de an. Kahn a fost declarat cel mai bun fotbalist al Mondialului din 2002 înaintea finalei, iar în finală a venit Ronaldo și i-a dat golurile cu care Brazilia a câștigat titlul mondial. Și tot vezi anchete din astea grăbite…
Dacă tot a devenit maestru în apărat centura, Lucian Bute și-a apărat și trofeul de cel mai bun sportiv român primit din partea cititorilor Prosport și pentru 2010. Aici sunt de acord cu Gabi Szabo, care spunea că există sporturi mai «sexy» și că, astfel, campionii din aceste sporturi sunt avantajați față de alți campioni în ochii publicului. Gabi făcea o trimitere chiar spre Bute. Fastul meciului în care Bute și-a apărat titlul mondial la București ascunde farsa numită Mendy. Lucian e dator în 2012 să întoarcă această frenezie a publicului față de el cu un meci în compania unui mare pugilist, așa cum a făcut Doroftei când s-a urcat în ring cu marele Gatti. Sau poate că și Bute așteaptă finalul carierei pentru o asemenea provocare…
Salut alegerea făcută de cititorii Prosport care l-au preferat pe Sânmărtean în detrimentul lui Torje la titlul de cel mai bun fotbalist român din Liga 1. Îl apreciez pe fostul star dinamovist, dar un asemenea rafinament tehnic precum cel al lui Sânmărtean e un eveniment rar, aș spune nemaivăzut de la Dennis Șerban. Șerban, ca și Sânmărtean, două genii subestimate într-un fotbal în care băieti ca Bănel sau Florentin Petre au împreună spre 100 de meciuri la națională…
Dan Petrescu este, pe bune, antrenorul anului după ce, în continuarea miracolului din stepa românească, produce acum miracole în stepa rusească. L-am exilat în gulag cu indiferența noastră, după ce Mircea Sandu a refuzat să-i dea un milion salariu, preferând să dea tuturor AJF-urilor mașini cu parfum de mită electorală și investind în tot felul de alte proiecte care există, dar lipsesc cu desăvârșire, că tot e anul centenarului Caragiale. Săpunaru, câștigător al unui trofeu european în 2011 cu Porto, este un superlativ «corect politic». Însă când ai în topul stranierilor un jucător care din titular devine brusc un balast la o echipă la care pe vremuri Timofte strălucea, dar nu prindea lotul la națională, arăți încă o dată, de fapt, cât de mare este decăderea față de vremurile bune ale fotbalului nostru.
Legenda aleasă pentru omagierea întregii cariere este Patzaichin, cel care are mai multe medalii olimpice de aur decât va avea, probabil, toată delegația României la Londra în acest an. Nici nu mai contează că niciun votant nu și-a cumpărat vreodată un bilet pentru un concurs de kaiac-canoe…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER