Concediat și fără bani!** Un nou proces Astra – Marcel Iancu

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Marian Dima
Concediat și fără bani!** Un nou proces Astra - Marcel Iancu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marcel Iancu, fostul președinte al Astrei Ploiești și clubul giurgiuveano-ploieștean au „bifat” un nou episod în conflictul care durează de aproape doi ani, de la concedierea acestuia, din februarie 2010. Ultima „mișcare” vine din partea clubului, care l-a concediat, pentru a doua oară, pe Iancu, în 29 noiembrie 2011, concediere care, din punct de vedere al fostului oficial astrist, va face obiectul unui nou proces! Conform deciziei luată de club, prin președintele Petre Buduru, „Concedierea este cauzată de săvârșirea abaterii disciplinare care constă în absența de la serviciu, nemotivat, timp de 3 zile consecutiv sau 5 zile cumulat, în decursul unei luni”. Anterior, Astra a făcut o „cercetare disciplinară” asupra salariatului Iancu Marcel, i-a trimis acestuia o convocare în fața „Comisiei de Disciplină” a clubului, la care fostul președinte nu s-a prezentat.

Decizia de concediere, comunicată lui Iancu în decembrie 2011 va fi atacată de fostul oficial în instanță, motivul fiind explicat de „concediat”:
„consider că nu au pus decizia tribunalului Dolj, privind reangajarea mea și plata drepturilor financiare și nu au comunicat decizia de reintegrare în funcție, din partea clubului. Hotărârea nu era dată pe bucăți, adică faci doar ce dorești, pui în aplicare doar o parte din ea, iar la serviciu trebuia să mă cheme clubul, nu altcineva” – spune Iancu.

Conform documentelor expuse de club în motivarea celei de a doua concedieri, care se dorește a fi una „ca la carte”, nu ca ceea făcută prima dată, în urma căreia s-a ajuns la un proces din care Iancu are de primit peste 4 miliarde de lei vechi, „Marcel Iancu a fost reîncadrat în funcție, în data de 15 septembrie 2011”, comunicarea făcându-se printr-o casă de avocatură, între cele două părți fiind un fel de joc „de-a șoarecele și pisica”, în sensul că Iancu a fost de negăsit la domiciliu sau la telefon, după cum se scuză clubul. „Și dacă primeam decizia de reîncadrare din partea clubului, ceea ce nu s-a întâmplat, nu știu dacă aveam cu ce ajunge la serviciu, pentru că nu am primit nici un salariu din cele cuvenite, așa cum a decis instanța, motiv pentru care am făcut o plângere penală. Sunt curios cât se va putea amâna punerea în aplicare a hotărârii instanței și vom vedea, într-un nou proces, dacă s-a procedat legal, și la această a doua concediere” – spune Iancu. Clubul are, în acest moment, pe rol, la rândul său, un proces contra fostului președinte, prin care se solicită justificarea unor sume de bani, în acest sens, la viitorul termen, al litigiului care se judecă la Tribunalul Giurgiu, fiind citat, ca martor și internaționalul Mihai Pintilii, de la Panduri Tg. Jiu, care a primit o parte din bani, de la Astra, acum doi ani, când Iancu dorea să-l transfere pe jucător la echipa lui Ioan Niculae. Deci, de procesele dintre Astra și fostul președinte vom avea ce scrie și în 2012, iar avocații celor două părți au „viitorul asigurat”, din acest punct de vedere!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României:
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României: "Băi, cum să spui aşa…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Ordin pentru proprietarii de apartamente. Statul te taxează. Dai declarație în 30 zile
Ordin pentru proprietarii de apartamente. Statul te taxează. Dai declarație în 30 zile
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×