Fostul mare jucător brazilian a publicat pe contul de Twitter o informație care i-a speriat pe fanii săi. Ronaldo a anuțat că este spitalizat, după ce a fost infectat cu virusul dengue, o boală tropicală.
Fostul jucător al lui Real, Barcelona, AC Milan sau Inter a spus că acum se află la recuperare, după ce a fost spitalizat marți noapte.
Conform Ministerului Sănătății din Brazilia, 310 persoane au murit în prima jumătate a lui 2011 din cauza acestuzi virus, cu 44% mai puțin față de aceeași perioadă similară din 2010.
Simptomele virusului dengue: febră. dureri de cap, musculare și ale încheieturilor, iritații ale pielii. În cazuri rare, boala pune în pericol viața bolnavilor, dacă se dezvoltă în „febră hemoragică dengue”. Cel mai des, virusul este transmis de câteva specii de țânțari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER