E clar: dacă lumea, așa cum o cunoaștem acum, se va sfârși anul acesta, pe 21 decembrie – după cum ne anunță calendarul maya, cârdurile de profeți, fataliști și superstițioși, România va primi cu siguranță un răgaz de trei-patru decenii. În cazul fotbalului băștinaș, există șanse ca termenul de grație să fie și mai lung.
2012 a venit altfel peste noi și peste restul lumii. La Paris se închiriază mașinuțe electrice cu ora, la noi vezi căruțe în mijlocul Bucureștiului. Europa alege între statutul de superputere federativă și cel de muzeu în aer liber, noi alegem între regele chiulangiilor din Parlamentul European și împăratul serialelor TV cu fantome care fură țigări, vânători de ciori și avocate dispărute. În Japonia apare telefonul-card-televizor-CD cu care poți plăti cumpărăturile, asculta muzica preferată, vedea tridimensional cele mai tari filme, porni mașina și încuia casa, în România există mănăstiri unde este interzis accesul credincioșilor care au pașapoarte biometrice și carduri cu cip. Lady Gaga și Rihanna sunt deja surclasate în preferințele tineretului mondial, aici lumea petrece „Miticălioanele” cu muzica anilor 70-80. În Elveția, „particula lui Dumnezeu” relativizează Teoria Relativității, în România șpaga relativizează noțiunea de „diplomă”. Și, ca să încheiem tot cu fotbalul, 2012 ne arată, încă din primele sale zile, că tiki-taka barceloneză nu mai este ultimul răcnet în materie de tactică la nivel mondial, în timp ce aici ultima modă e tot cea a lungilor alergări montane, cu zăpada până la genunchi, ca acum 60 de ani.
Totul are un parfum de vechi, de retro, de demodat. Softurile care calculează randamentul jucătorilor sunt încă o raritate, „focu’ la ei” ține loc de tactică, stadioanele care au și toalete se numără pe degetele unei mâini. Pentru restul lumii fotbalistice, 2012 a început cu discursul a la Al Pacino al lui Mourinho în vestiarul Realului. Pentru noi, 2012 a început cu plescăielile singurului om care deschide și închide emisiunile televiziunilor românești: „Așa, tată, d-acolo îmi place mie șoriciu’, de pe burtă, că-i mai subțire!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER