Nu și-a învins frica după momentul groaznic pe care l-a trăit:** „Tresar și acum când văd o intrare mai dură”

Nu și-a învins frica după momentul groaznic pe care l-a trăit:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

A trăit un adevărat coșmar după accidentarea suferită în urma unui atac mai dur al lui Florin Gardoș într-un meci Steaua – Pandurii.

Cosmin Băcilă se recuperează la o clinică din Roma după ce a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu. Jucătorul de 28 de ani speră ca la finalul lunii martie să fie apt de joc.

„Sunt la Roma și merg zilnic la o clinică de aici, pentru recuperare. Sunt la fel ca și în cantonament, mă trezesc dimineața, pe la opt și jumătate, după micul dejun mă duc la clinică, unde, timp de aproape trei ore, fac exerciții pentru refacerea mușchiului. Mă întorc apoi la hotel, mă odihnesc puțin, iar după-amiază merg pentru vreo două ore la piscină, pentru alte exerciții.

Am făcut recent o radiografie și totul e în regulă. Merg bine pe picioare, doar că nu pot să alerg (n.r. – râde). Bine, osul nu e încă prins complet, dar dacă lucrurile vor decurge normal, s-ar putea să prind cel de-al doilea stagiu de pregătire cu Pandurii, în februarie. La început, nu o să mă pot antrena cot la cot cu colegii, dar sper ca la sfârșitul lunii martie să fiu apt de joc.” a spus Cosmin Băcilă pentru Evz.

Băcilă spune că nu se gândește la accidentarea suferită, dar are unele tresăriri când vede unele intrări mai dure în timpul meciurilor.

„Nu mă mai gândesc la accidentarea suferită. N-am avut coșmaruri noaptea nici atunci, după accidentare, doar mi-era ciudă că mi s-a întâmplat așa ceva. Totuși, când urmăresc un meci de fotbal la televizor, tresar și acum când văd o intrare mai dură. E ceva involuntar.” a mai precizat Băcilă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×