Conducerea lui Dinamo, în speță Dragoș Săvulescu, încearcă să arunce toată vina ratării transferului lui Pârvulescu pe jucător. O atitudine neprofesionistă și neelegantă din partea unui oficial care voia parcă să dea o altă imagine unui club terfelit până acum prin noroi din cauza borcismelor repetate la care a fost supus. Săvulescu ascunde neputința financiară a clubului în spatele unor declarații de dragoste pe care Pârvulescu le-a făcut la adresa lui Dinamo. Jucătorului i se poate reproșa că nu a fost diplomat sau că a încercat să forțeze lucrurile sau că a mințit, dar în niciun caz nu i se poate imputa ratarea tranzacției. E posibil ca Pârvulescu să fi fost chiar sincer când și-a declarat dragostea pentru Dinamo, iar asta e de apreciat. Omul a avut curajul să-și exprime simpatiile, într-o meserie în care azi poți fi la Dinamo, iar mâine la Steaua. Ce ați fi vrut să facă Pârvulescu? Se întreba chiar el: să aștepte o viață contractul cu Dinamo, să se trezească la final de carieră visând transferul care nu a venit și care nu va veni? Sau să semneze cu Steaua pentru un contract mult mai bun decât cel pe care îl avea la Mediaș?
Nu numai șefii lui Dinamo au lovit în Pârvulescu, ci și foști jucători ai „câinilor”, Răducioiu, Florentin Petre, Lupescu. Nimeni nu are curajul să spună însă că Dinamo e aproape de faliment, că nu mai are lichidități pentru a face un transfer important. Și nu din această iarnă, ci de mai bine de un an, de când Borcea a cam ieșit din peisaj. Aici e marele paradox: după plecarea lui Borcea, clubul pare mai profesionist, mai curat, dar nu mai are bani! Și atunci, cum e mai bine?
Durerea dinamoviștilor nu constă neapărat în pierderea unui jucător supervaloros, ci în faptul că acesta a fost deturnat de marea rivală. Pârvulescu nu e o supervaloare, e un jucător peste medie, cu problemele lui după accidentarea suferită, dar e un fotbalist de 23 de ani, care mai poate crește în joc.
Și mai e ceva de comentat aici: Steaua transferă din nou loturi întregi, fără o strategie clară, la care să participe antrenorul și scouterii clubului, care nu prea există de altfel. Totuși, Steaua investește, iar din transferurile acestea haotice au ieșit o Cupă a României și o calificare în primăvara europeană. La Dinamo încă se mai așteaptă un trofeu…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER