Nimic pe lumea asta nu poate explica mai bine colapsul handbalului românesc decât interviul acordat colegului Marius Huțu, în numărul de ieri al ProSport, de Cristian Gațu, președintele acestui sport în ultimii 14 ani. Privind acum, la început de 2012, modul în care fostul mare sportiv gândește, vorbește, privește lucrurile, se explică totul.
Trecând peste limbajul de fag de neimaginat din partea fiului unui celebru ziarist, mesajele ambalate în acest sarcofag greu digerabil până și de cari sunt relicvele unor epoci de-a dreptul preistorice. Este cel de-al doilea deceniu al mileniului trei, dar Gațu gândește handbalul la fel cum îl joacă și echipele noastre. Nu se simte nici cea mai mică adiere de responsabilitate pentru catastrofa pe care o trăiește handbalul românesc, în general, și cel masculin, în special. Pentru dezorganizare, scandaluri, lipsa de sistem, corupție, pentru jucătorii prost pregătiți și pentru cea mai spectaculoasă prăbușire din istoria sportului mondial. Nu există în lume națiune de patru ori campioană a lumii care să fi ajuns atât de jos, indiferent de sport, așa cum a pățit handbalul masculin din România.
Președintele regretă că n-a plecat de la început la Mondiale, „poate sesizam anumite probleme, poate mă și implicam”. În 2012, la vârful handbalului românesc așa se lucrează: trebuie să vină șefu’, pentru ca oamenii muncii să se autodepășească. Comisia Tehnică „este decorativă”, ni se spune. Cică ar fi fost convocați membrii ei prin 2009, dar n-au venit decât vreo doi. Și Gațu dă din umeri. În fond, are dreptate. Dacă nici la dat cu părerea nu mai vin oamenii…
Dar nu vă imaginați că nu se face chiar nimic. Handbalul își propune să copieze organizarea Ligii lui Mitică la fotbal. În fond, cu organizarea actuală, LPF a ajuns sub Irak și Coasta de Fildeș. Și mai sunt idei. Plafonarea salariilor la cluburile PRIVATE. Vă dați seama? La 22 de ani după momentul decembrie 1989, președintele handbalului românesc crede că soluția pentru a redresa acest sport e drămuirea banilor dați de alții! Handbalul nostru joacă așa cum îl gândește șeful său. Oamenii sunt chemați pentru a sprijini naționala nu prin campanii de marketing bine targetate, ci prin apeluri fierbinți la patriotismul românilor. Pregătirea meciurilor se face nu științific, ci prin descinderea salvatoare a „tătucului”, care trebuie „să se implice”. Nu există un sistem închegat de interacțiune cu societatea, cu oamenii pentru care se joacă, nu se aplică nicio strategie modernă de ridicare a popularității, a brandului, de comercializare a acestui sport. Handbalul românesc a rămas încremenit în proiectul anilor 60. La fel ca și conducătorul său.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER