Mircea Lucescu, vizitat de medicul Șahtiorului: „Ia calmante, dar e conștient!** Vorbește mai mult despre fotbal decât de sănătatea lui”

Redactor:
Leila Bolat
Mircea Lucescu, vizitat de medicul Șahtiorului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Medicul echipei Șahtior Donețk, Artur Glușcenko, a declarat pentru site-ul oficial al clubului ucrainean că a discutat la Spitalul Universitar de Urgență cu tehnicianul Mircea Lucescu, iar acesta a trecut rapid peste subiectul sănătății sale, vorbind despre fotbal.

„Mircea Lucescu ia calmante, dar tot timpul a fost conștient. Am discutat. Mister a trecut peste subiectul sănătății sale și a început să vorbească despre fotbal. Doctorii români ne-au cerut politicos să nu îl deranjăm pe pacient cu conversații lungi”, a spus Glușcenko.

Medicul a precizat că este mulțumit de felul în care au reacționat medicii din România după accidentul suferit de Lucescu. „Pot să spun că starea lui Mircea Lucescu este stabilă. Doctorii locali au făcut tot ce era necesar în astfel de situații. Am discutat cu șeful secției în care este internat Mister. Suntem mulțumiți de acțiunile colegilor noștri„, a afirmat el.

Glușcenko a menționat că este bine că este însoțit în România fundașul Răzvan Raț. „Au existat unele probleme organizatorice în România, pe care Răzvan le-a rezolvat repede”, a explicat medicul.

Artur Glușcenko a mai spus că va rămâne la București atâta cât va fi necesar, vorbind și despre interesul mare al mass-media pentru situația lui Lucescu: „La spital este un adevărat asediu al ziariștilor. La intrare și pe etaje sunt agenți de pază, pentru a nu pătrunde cineva înăuntru. Când am ajuns acolo practic am trecut printr-un cordon de ziariști”.


Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. În mașină cu Mircea Lucescu era un bărbat de 40 de ani, acesta fiind rănit ușor și dus la spital pentru investigații. Accidentul s-a produs după ce mașina în care se aflau cei doi și care venea dinspre Apaca a virat spre stânga și s-a lovit cu un tramvai care mergea în același sens. În urma impactului, mașina în care se afla Lucescu a fost proiectată în alt autoturism, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutiere. În urma impactului cu tramvaiul, partea stângă a mașinii s-a deformat, fiind necesară intervenția echipajelor de la descarcerare pentru scoaterea lui Mircea Lucescu din autoturism.

În urma accidentului, Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind internat în Secția de Terapie Intensivă după ce a fost supus unor investigații medicale, printre care electrocardiogramă și computer tomograf.

Managerul SUUB, Cătălin Cârstoiu, declara, vineri seară, că Luescu are multiple fracturi ale coastelor, hemotorax (sânge în cavitatea pleurală, n.r.) și contuzie pulmonară la nivelul lobului inferior drept. La rândul său, șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar de Urgență București, medicul Andrei Georgescu, declara că în urma unui traumatism toracic pot apărea complicații și de aceea antrenorul este monitorizat permanent de o echipă multidisciplinară.

Sâmbătă, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au anunțat că lui Mircea Lucescu i-a fost făcut un drenaj întrucât cantitatea de sânge din cavitatea toracică a crescut, însă nu au apărut alte complicații, iar la acest moment nu se pune problema unei intervenții chirurgicale. Medicii au precizat însă că recuperarea va fi una de lungă durată, pentru vindecarea fracturilor costale fiind necesare, în mod normal, 30-40 de zile.

Tot sâmbătă a revenit în România pentru a fi alături de tatăl său și tehnicianul Răzvan Lucescu, care se afla într-un stagiu de pregătire la AS Roma. Au venit la București pentru a fi alături de Lucescu și fundașul Răzvan Raț și medicul echipei Șahtior Donețk, Artur Glușcenko.

Mircea Lucescu a fost vizitat la spital și de ambasadorul Turciei la București, Omur Șolendil, iar potrivit presei centrale duminică ar fi așteptat în România și patronul clubului Șahtior, Rinat Ahmetov.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×