Fostul jucător al roș-albaștrilor își aduce aminte cu plăcere de perioada petrecută în Ghencea și spune că începe să regrete faptul că a ales să meargă la o echipă din liga a doua din Germania:
„Steaua va rămâne în sufletul meu, reprezintă vârful carierei mele, când eram acolo am tras din greu să prind un contract afară. Am reușit, dar nu la cel mai înalt nivel. Acum încep să regret”, a spus Lovin pentru Dolcesport.
Iacob: „Nikolic e jucător de perspectivă”
Fostul atacant al Stelei, Victoraș Iacob a fost invitat ieri la „Ora de Prosport”. Fotbalistul a încheiat conturile cu fosta sa echipă din Grecia, Aris Salonic, și așteaptă alte oferte din străinătate.
„Am văzut că Steaua și-a întinerit lotul și vor să atace primăvara europeană, având un culoar favorabil. Steaua trebuie să-și respecte blazonul în Europa. Nikolic este un jucător de perspectivă, dacă va continua în acest ritm va aduce performanțe Stelei”, a spus Victoraș Iacob.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER