Dacă Dinamo l-a luat pe Curtean din meciul de Cupă dintre Timișoara și Steaua, atunci se poate spune că l-a luat pe cel mai bun jucător pe postul lui, incluzându-l aici și pe starul de plastic Pîrvulescu, a cărui dimensiune pe piața transferurilor a fost mărită artificial de conotațiile de orgoliu ale venirii sale în București. Dar poate fi Curtean jucătorul extraordinar din acel meci mai des de o dată pe anotimp? Teoretic, ar trebui să se întâmple asta pentru că una e să aperi poziția de lider a lui Dinamo și alta e să aperi poziția Timișoarei în meciuri cu Luceafărul Oradea sau Arieșul Turda. Schimbarea radicală în bine a jocului lui Curtean împotriva Stelei lasă de înțeles că în cazul lui problema era una de motivație.
Pe vremea când Borcea și Săvulescu nu auziseră pe unde sunt Miami sau Milano, cărțile bune care se mai găseau prin librării se vindeau obligatoriu împreună cu maculatura ideologică a epocii. La Dinamo, însoțirea asta între transferul excelent al lui Curtean și aducerea uneia dintre cele mai false speranțe din fotbalul nostru, Cosmin Matei, cei doi jucând pe același post, îmi aduce aminte de acel balast care intra la pachet cu cartea adevărată la librărie. O explicație pentru un astfel de pachet luat acum la Dinamo ar fi că Borcea mai pune mâna pe o carte doar când trebuie să arate la poarta de Miami cartea de îmbarcare, iar Săvulescu, dacă îi privești pictorialele baroce, ai impresia că-și ia cărțile asortate la cămașă.
Atmosfera încordată va mai fi destinsă la Dinamo de fulgerul Zuluf, cel despre care Alin Buzărin ne dezvăluia că are cea mai tare explozie pe 50 de metri. Acum un an, în cantonamentul Brăneștiului, Zuluf intona pătruns de sentiment „suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid…”. Până la urmă i se deschid porțile la Săftica. Dinamo a pierdut un câine dresat de Gigi Becali, dar se consolează cu un rapidist care descoperă farmecul vieții într-o bază militarizată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER