TrinitasTV rămăsese ultimul bastion al nearbitrajului, ultima redută unde nu se discuta despre faze litigioase. Un post de televiziune unde încă nu s-a glosat pe tema circumstanțelor de penalty sau pe subiectul acoperirii regulamentare.
În urma vizitei lui Alexandru Tudor, din fericire postul nu și-a schimbat profilul. Tudor a mers acolo întâi ca dreptcredincios, abia apoi ca arbitru. Discuția despre pelerinaje,despre fotbal jucat de copii și despre viață în general nu ne-a dezvăluit un alt Tudor, ci ni l-a reconfirmat pe cel pe care-l știam. Un tip corect cu sine însuși, calitate esențială pentru a te face arbitru. Toate celelalte, ofsaidul, faultul, legea avantajului, se desprind, se învață, prin exercițiu ajungi să le stăpânești. Cu corectitudinea te naști, iar fiind credincios, trebuie să fii și correct. Să nu minți, să nu furi, să nu, să nu, să nu.
Într-o viață de arbitru, Tudor a făcut multe greșeli, s-a aflat în mijlocul multor polemici, a încins multe spirite. A fost acuzat că n-a dat penalty, că a dat roșu, că a dormit la mânăstire. Întotdeauna credința l-a apărat de a fi învinovățit mai mult decât trebuia. Un om credincios nu poate greși cu intenție. Un om credincios nu poate fi nedrept atunci când e pus să împartă dreptatea. Pe fruntea lui Tudor scrie că e corect și că e că credincios, nu că e arbitru mare. Ultima calitate e trecătoare, pe când credința și corectitudinea rămân.
Poate că n-ar trebui să aducem arbitrii din străinătate, ci din studiourile de la Trinitas. Dar câți dintre cei care fluieră în biserica fiecărei etape au curajul să meargă acolo și să se deschidă precum Tudor?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER