Polițiștii au stabilit că la volanul mașinii de teren a fostului fotbalist Tibor Selymes se afla, în momentul producerii accidentului în care au fost răniți patru militari brașoveni, iubita lui Selymes, Daniela Călin.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Rutiere Brașov, Cosmin Giosanu, în urma probelor și a audierilor de martori s-a stabilit că la volanul mașinii de teren BMW X5, pe care o folosea fostul fotbalist și antrenor Tibor Selymes, se afla iubita acestuia.
„În urma probelor administrate luate din mașină, precum și ca urmare a audierilor de martori s-a stabilit 100 la sută la volan se afla o femeie în vârstă de 33 de ani. Sigur că sunt speculații și nu se exclude posibilitatea să fi fost altfel. Dacă vor apărea alte date vor fi comunicate”, a declarat Giosanu.
Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 06.00, după ce mașina de teren a fostului fotbalist Tibor Selymes a intrat pe contrasens și a lovit un autoturism Hyunday în care se aflau patru militari brașoveni cu vârste între 20 și 35 de ani, care se îndreptau spre unitatea militară din Breaza unde fuseseră detașați.
Cei patru au fost răniți și transportați la Spitalul Județean Brașov. Unul dintre ei a fost externat în aceeași zi, alți doi au suferit diverse fracturi la membre, cap și torace și au rămas internați, iar unul dintre ei a fost grav rănit și a fost operat la cap, fiind în continuare la Terapie Intensivă.
Selymes i-a vizitat, duminică seară, pe militarii internați la Spitalul Județean Brașov și le-a declarat jurnaliștilor că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER