Cele cinci transferuri făcute în această iarnă de Steaua au crescut numărul jucătorulor din lotul lui Ilie Stan la 31, iar gândurile staff-ului tehnic au mers direct către potențialele probleme ce ar putea apărea din cauza „densității” mari de jucători.
Asfel, s-a hotărât ca puștii din lot (Năstăsie, Stanciu, Pușkaș, Lupu sau Ciuculescu) să fie împrumutați la alte echipe, pentru a strânge meciuri în picioare. Cum echipele din Liga I nu s-au arătat interesate de serviciile lor, steliștii s-au orientat spre eșaloanele inferioare.
Unul dintre juniorii talentați ai Stelei care a cochetat cu lotul mare în tur a fost direcționat spre Gloria Buzău. Este vorba de mijlocașul Cristian Pușkaș, născut în 1994.
Și portarul Ștefan Ciuculescu (1993) a ajuns la Buzău, după ce în tur a fost la Berceni, dar acesta a fost rechemat de urgență de Ilie Stan după accidentarea lui Cojocaru în cantonamentul din Poiană. Ciuculescu chiar l-a impresionat pe Ilie Stan la ședințele de pregătire din Poiană, prin vitalitatea și dorința sa de a impresiona, însă „Iliesta” consideră că e mai important pentru tânărul portar să joace, decât să fie a treia rezervă la Steaua.
„Puskas a jucat cu dureri și asta e un exemplu pentru orice tânăr fotbalist care vrea să facă performanță. I-am zis că îl pot menaja, dar s-a rugat de mine să joace și el.”, spunea Ilie Stan despre Pușkaș în noiembrie, după amicalul cu Argeșul Mihăilești, scor 6-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER