Vârful transferat pe „neve” de Becali e gata să-i scoată pe Rusescu sau Nikolic din primul „11”! Returul de vis? „12 goluri și un transfer la o echipă mare!”

Vârful transferat pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost luat împrumutat în primă fază, dar Gigi Becali a hotărât să îl cumpere definitiv fără să îl vadă cum joacă. Totuși, Machado spune că apreciază decizia patronului și promite să-l răsplătească pe măsură, chiar dacă acum are o problemă cu greutatea. Respectă perfect tiparul brazilienilor care se transferă în România. Zâmbește, glumește și are un aer foarte degajat. Își aduce aminte că a fost coleg cu Pato și Rodrigo Possebon, primul ajungând la Milan, iar al doilea a trecut pe la Manchester United. Oftează când e pus să detalieze relația cu superstarul Milanului, spunând că „de când e acolo nu l-am mai sunat și nu vreau să îl deranjez”.

Acum o lună stăteai pe plajă la 35 de grade, acum vezi doar zăpadă. Cum e trecerea asta?
Aoleu, da, și acum sunt la minus două. Nu e ușor îți dai seama, mai ales că atunci eram în vacanță și acum alerg aproape 10 kilometri pe zi. (râde)

Pe nisip nu alergai?
Am încercat să respect un program, normal. Să știi că e mai greu să alergi pe plajă decât aici. Pe căldura aia e și periculos să depui efort, aici te mai răcorești.

„Am căpătat încredere de când am fost cumpărat”

Te-ai obișnuit la Steaua?
Da, viața la Steaua e bună dar și grea. E mai multă presiune decât la Universitatea Cluj și lucrezi și mai mult din punct de vedere fizic, dar sper să fie totul bine când începe campionatul. Pentru mine e foarte important că am fost cumpărat definitiv, asta îmi dă încredere pentru că cineva crede că pot face treabă bună.

Ai plecat de la Cluj după un conflict cu fanii.

A trecut acum și sper să nu pățesc același lucru și la Steaua. Am fost dezamăgit de Ionuț Badea că nu mi-a luat apărarea în fața fanilor. Bine, eu am avut mai multe probleme cu dumnealui. El putea să zică orice despre anumiți jucători, dar eu nu aveam voie să o fac.

Ilie Stan cum te-a primit?
Vorbește mult cu mine și mă urmărește să nu mă îngraș.

Ai probleme cu greutatea?
Am venit cu niște kilograme în plus, dar o să le dau jos imediat. Eu tot timpul am fost peste limită, dar nu a fost niciodată o problemă. Ă‚sta sunt eu, asta e structura mea și nu e o problemă să țin pasul cu colegii mei la alergare.

Ai fost coleg cu Pato. El e la Milan și în reprezentativa Braziliei. Nu visezi să fiți colegi din nou în națională?
E greu să mă gândesc că pot juca pentru țara mea. Acolo merg fotbaliști de la echipele mari ale lumii. Ah, dacă joc bine la Steaua și dau 12 goluri acum în retur, prind o echipă mare și după aia mă pot gândi și la acest lucru, dar până atunci nu îmi fac iluzii.

Ești unul dintre brazilienii tehnici?
Nu, dar să știi că nu mai sunt atât de mulți în lume. Fotbalul este acum bazat pe forță, nu mai e cum era acum 40 de ani sau cel de pe vremea lui Hagi.

La Steaua sunt șase atacanți. Pe ce loc te vezi?
E greu să spun eu acum. După câteva meciuri o să îmi fac o idee, dar cert este că o să mă lupt să joc titular, nu mă voi mulțumi că am ajuns la Steaua și gata.

Steliștii s-au antrenat ieri după amiază prima dată cu mingea pe terenul de la Ghimbav, iar seara au luat cina la stână

De ce și-a ales numărul 31
Brazilianul venit în această iarnă și-a adus aminte de perioada petrecută în Elveția când și-a ales ce număr va purta pe tricou. „Când jucam la Nyon în primele șase meciuri am dat patru goluri, totul îmi mergea foarte bine. Aveam numărul 31 și m-am gândit să încerc și acum același lucru, poate o să-mi poarte noroc”, a spus Machado.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul Patriziei Cormos, tânăra de 20 de ani prinsă de viitură
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul…
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Actrița care suferă de scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Actrița care suferă de scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×