Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului Australian Open, după un nou meci intens cu Roger Federer. A 27-a întâlnire dintre cei doi „coloși” a durat 3 ore și 42 de minute, iar „Matadorul” a avut câștig de cauză în 4 seturi (6-7, 6-2, 7-6, 6-4).
După un prim set câștigat de Federer la tie-break, Nadal și-a intrat în ritm și a controlat partida. Mult mai precis în lovituri (34 de greșeli neforțate, față de 63 ale elvețianului), Nadal a învins previziunile „bookmakerilor” și câștigat următoarele trei seturi. Momentul decisiv al partidei s-a consumat în actul 3, când Rafa s-a impus la tie-break, la 5, după ce a pierdut un avantaj de 4 puncte în fața elvețianului.
Prin victoria de astăzi, Nadal ajunge la cota „18” în fața eternului său rival, în timp ce Federer a strâns 9 victorii în duelurile directe.
Spaniolul este pentru a 15-a oară într-o finală a unui turneu de Grand Slam (a câștigat de 10 ori), egalându-i pe Andre Agassi, Jimmy Connors și Roy Emerson. Federer este recordmenul prezențelor în finala unor asemenea competiții, 23, din care a ieșit învingător de 16 ori.
Federer este cvadruplu câștigător în Australia (2004, 2006, 2007, 2010), în timp ce Nadal are în palmares un trofeu, în 2009, câștigat în finala disputată împotriva elvețianului (7-5, 3-6, 7-6/3, 3-6, 6-2).
Nadal se va afla pentru a patra oară consecutiv într-o finală de Grand Slam și îl va întâlni pe învingătorul meciului de vineri, dintre sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, deținătorul titlului, și britanicul Andy Murray, locul 4 ATP. Ultimul titlu de Grand Slam câștigat de jucătorul spaniol a fost la Roland Garros, anul trecut. Apoi, Nadal a pierdut trofeele de la Wimbledon și US Open în fața lui Djokovici, iar duminică va intra pe teren pentru a doua oară în carieră în finala Australian Open.
Pentru „FedEx”, meciul cu Nadal a reprezentat a 1001-a partidă disputată în cicuitul ATP.
5 duble greșeli a făcut Federer în meciul cu Nadal, față de una singură comisă de spaniol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER