CFR este aproape de a mai da o lovitură pe piața transferurilor! După ce i-au vândut pe Traore, Pereira, Dubarbier sau culio, încă un jucător le poate umple visteria clujenilor.
Renan Gracia Fernandes, considerat de șefii CFR-ului cel mai bun transfer realizat în vara lui 2011, este aproape de a semna cu Sampdoria. Brazilianul în vârstă de 25 ani este dorit împrumut până la finalul sezonului, urmând ca dacă va promova în Serie A, Samp să îl achiziționeze definitiv.
„Zilele ce urmează tratativele se vor încheia. E brazilian, numele lui este Renan Garcia, e stângaci și în România e foarte apreciat. E o adevărată lovitură pentru Serie B”, a declarat Gianluca Di Marzio, un jurnalist expert în transferuri, pentru Sky Sport.
Mijlocașul a venit gratis în Gruia. Clujenii au speculat că fotbalistul e liber de contract în vara lui 2011, după ce campionatul trecut semnase pe un singur sezon cu Beira Mar, atunci când clubul din Aveiro l-a cumpărat de la Vitoria Guimaraes.
1.000.000 de euro va plăti Sampdoria pentru prima parte a înțelegerii, urmând ca în vară să achite încă 3.2 milioane!
11 este locul ocupat de Sampdoria în Serie B
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER