Accidentul provocat de Mircea Lucescu devine pe zi ce trece tot mai caraghios. N-am să mai insist pe povestea tramvaiului vinovat care staționa sau cea a vatmanului care a vrut să lovească mașina antrenorului. Ele sunt atât de ridicole, încât ar trebui interzise minorilor care oricum deja au impresia că poți face ce vrei la volan că oricum celălalt e de vină. Ultima găselniță însă depășește granița zâmbetelor. Fie e adevărată, fie e ridicolă. Întrebarea este ce s-a întâmplat cu linia continuă pe care a tăiat-o mașina lui Lucescu? Conform postului România TV, ea pur și simplu s-a evaporat. Sau, mă rog, a fost evaporată. Deja apar primele probleme.
O analiză atentă a imaginilor relevă faptul că linia dispărută e de fapt cea de pe partea cealaltă! Adică nu e linia pe care a călcat-o Mircea Lucescu, ci cea pe care urma eventual să o calce, pe sensul celălalt de mers, după liniile de tramvai! Asta bineînțeles dacă un vatman fan Dinamo Kiev ar fi frânat cu doi km înainte ca să se asigure că nu apare vreo mașină rivală pe calea de rulare.
Deci fie au încurcat-o ziariștii, fie cei care ar încerca să-l spele pe antrenorul lovit cu bestialitate de tramvaiul care staționa. Dacă e prima parte, e o non-știre. Dacă e a doua parte, e un banc cu polițiști. Ceva de genul „Cum se fac milițienii de râs încercând să acopere un om care a călcat linia continuă?”. Răspuns: „Șterg linia greșită”. Cum ar veni, preventiv.
Partea serioasă și gravă a întregii povești este că nimeni nu se miră. Discuția nu e dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, ci cum s-a întâmplat eventual. Nimeni nu crede că e absolut imposibil să se petreacă așa ceva în România, țara care a transformat de mult nefirescul în firesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER