Patronul Stelei nu mai adoptă strategia din turul campionatului. Nu vor mai fi permise ieșirile în decor ale fotbaliștilor, iar cei care vor avea acte de indisciplină, vor fi penalizați: ori financiar, ori își vor pierde locul în echipă.
Rezultate foarte bune obținute de Ilie Stan la sfârșitul anului trecut l-au făcut pe Gigi Becali să aibă altă atitudine față de autoritatea pe care o are acum la echipă antrenorul principal al Stelei. Astfel, mai marele roș-albaștrilor nu a criticat sub nicio formă decizia lui „Iliesta” vizavi de faptul că Mihai Costea a fost lăsat în afara lotului în meciul cu Legia Varșovia. Stan nu i-a permis lui „Nilă” să joace niciun minut contra polonezilor, deoarece atacantul oltean a avut o ieșire nervosă la adresa colegilor după amicalul cu Levski. Atunci, tânărul atacant a fost surprins de camerele TV că-i reproșa lui Geraldo în timp ce îi dădea peste mână: „Lasă-mă în p…. mea că nu-mi dați și mie o pasă”. În aceste condiții, Gigi Becali a declarat: „Cred că Mihai a făcut el ceva de nu a jucat. Acum Ilie are puterea la echipă, iar Mihai depinde de deciziile antrenorului său”, a spus Becali.
„Stanca are aceeași valoare” Patronul a comentat și prestația mai puțin nerușită a lui Tătărușanu din meciul cu Legia Varșovia, scor 2-1. Golul polonezilor în poarta roș-albaștrilor a fost marcat, în opinia lui Gigi Becali, din cauza neatenției goalkeeprului stelist. „Văd că Ciprian doarme în continuare, foarte bine! Poate în cel mai scurt timp el o să doarmă pe banca de rezerve. Păi, el crede că acum la Steaua nu mai are concurență? Ilie știe că are și un al doilea portar, pe Stanca, care are aceeași valoare ca cea lui Tătărușanu„, a spus Becali.
Apoi, el a mers mai departe și a recunoscut că internaționalul stelist e titular deocamdată doar pentru că vrea să-l vândă. „Vă spun cu mâna pe inimă că Tătărușanu apără titular la Steaua doar din considerente economice. Vreau să ajungă cât mai repede la o echipă din străinătate, să-mi scot banii dați pe el„, a încheiat Becali la Sport.ro.
Vor definitiva regulamentul intern După incidentele în care au fost implicați în cantonamentul din Antalya, Alex Chipciu și Mihai Costea, antrenorii Stelei au primit ordin de la oamenii lui Gigi Becali să urgenteze cât mai noul regulament de ordine interioară. De astfel, Narcis Răducan a declarat: „Chipciu a făcut un gest care nu face cinste nimănui. Pentru faptul că a scuipat un adversar el va plăti o amendă conform regulamentului nostru de ordine interioară”, a spus el. Și a plătit 300 de euro.
ADVERSAR | Dan Petrescu ia în serios amicalul cu roș-albaștrii Antrenorul lui Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, spune că partida cu roș-albaștrii, programată pe 5 februarie, o va trata special față de celelalte meciuri de pregătire din Antalya. „Pe 5 februarie vom juca împotriva binecunoscutei Steaua București. Va fi cel mai dificil test al nostru. Este cel mai bun mod de a ne pregăti, cu cel mai dificil adversar. Voi avea emoții înaintea meciului cu Steaua, dar astea vor trece în plan secund”, a spus Petrescu. (Cristian VOINEA)
INDECIS | Gigi nu poate alege între Florin Costea și Tănase Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că cea mai mare concurență în lotul echipei are loc între Florin Costea și Cristi Tănase. „Cel mai mult mi-aș dori ca amândoi să joace. Poate le face Ilie Stan loc, să vină Tănase mai în centru, nu știu… În mod normal aș fi zis Tănase, dar la cum îl văd acum pe Florin Costea, aș face o nedreptate. Eu l-am apărat în trecut pe Tănase, dar nu pot acum să fiu incorect”, a spus Becali. (Cristian VOINEA)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER