Viorel Simion (30 de ani), primul boxer din țară care poate deveni campion mondial „made in Romania”, a avut parte de o pregătire incendiară înaintea meciului de pe 9 februarie, de la București.
„Chiar că a fost incendiară, dacă iau în calcul orele pe care le-am petrecut, cumulat, în sauna fierbinte pentru a intra în categorie”, spune ușor amuzat „Bombardierul”. El se va bate la sala Rapid (ora 19:00) cu mexicanul Edgar Riovalle (25 de ani, 34-12, 24 KO) pentru centura WBC International la categoria pană, trofeu deținut de român din vara anului trecut.
Femeile și boxul îți sting lumina!
La creșterea temperaturii în sala de antrenament a contribuit însă și un model adus de revista de profil Casino Life & Business Magazine. Viorel Simion și colegul său de sală, „greul” Bogdan Dinu (25 de ani), au participat la o ședință foto inedită, în care vestimentația a fost foarte sumară. „Ni s-a părut interesant să promovăm astfel gala. Nobila artă și fetele frumoase au multe lucruri în comun. Ambele se află în topul preferințelor masculine, produc tensiune și adrenalină, iar uneori îți sting lumina”, își expune Viorel teoria, cu o vervă care trădează forma sa fizică de excepție. Însurat de zece ani, Simion spune că n-a avut ochi pentru modelul în costum de baie. „Pentru mine există doar soția mea, Antoneta, și cele două fete, Andreea și Oana. Și așa mi-e greu că sunt în București și nu le văd. Stau numai în cantonament”, a explicat Viorel.
Să vină mireasa!
Simion va disputa pe 9 februarie unul dintre cele mai importante meciuri din carieră. Aflat pe locul 14 în ierarhia versiunii WBC la categoria pană, „Bombardierul” mai are nevoie de doar una sau două victorii pentru a ajunge să se bată pentru titlul mondial. Simion explică: „Primul pas trebuie să-l fac pe 9 februarie. Apoi ar trebui să mă bat cu mexicanul Robinson Castellanos, cel care are centura Silver WBC. După aceea, vine meciul cel mare, mireasa, cum se spune în box”.
„Pot să fac pariu că Viorel Simion va fi următorul campion mondial din România. Un produs 100% românesc”, Rudel Obreja, președinte Federația Română de Box
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER