Patronul vasluian Adrian Porumboiu susține că va discuta în zilele acestea cu Gigi Becali termenii trecerii portughezului Geraldo Alves de la Steaua la FC Vaslui, însă se declară sceptic în privința șanselor ca mutarea să se facă din cauza faptului că interesul a fost dezvăluit.
„Nu este bine ca aceste lucruri să apară în presă, deoarece se îngreunează totul. Antecedentele au demonstrat asta, nu le iau la mână că sunt foarte multe. Am avut programul foarte încărcat, dar când o să pot o să mă duc să discut cu domnul Becali. Nu am discutat cu jucătorul, pentru că aveam cum să fac asta. Geraldo este un fotbalist foarte, foarte bun, dar sunt un pic pesimist din cauza faptului că s-au făcut publice aceste negocieri. Eu nu fac publice discuțiile cu domnul Becali pentru transferurile altor jucători, e sarcina lui să facă asta”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER