Adrian Mititelu (foto, 43 de ani), patronul Universității Craiova, este, începând de ieri, licențiat la Facultatea de Educație Fizică și Sport! El a luat nota 9 la lucrarea cu tema „Studiul privind instrumentele de markeÂting utilizate în activitățile sportive”. Mititelu a fost coleg de an cu foștii săi jucători de la Universitatea Craiova, Florin Costea, Silviu Lung jr. și Cosmin Gângioveanu, dar nu a putut susține licența în vara anului trecut din cauza a două licențe. „Adrian Mititelu a fost studentul nostru și a terminat cursurile facultății anul trecut. Nu a reușit să-și susțină integral examenele, ca să poată să susțină licența în 2011, odată cu colegii lui. A mai avut două restanțe anul trecut în toamnă, și le-a susținut, și astăzi (n.r. – ieri) a dat examenul de licență. A fost un student mediocru. La noi, un student bun termină cu media de la 9.50 în sus. Dânsul are media generală, pe parcursul anilor de studii, 7 și ceva. Nu a fost un element de excepție. a fost un student mediocru”, a declarat Corneliu Stroe, cel care i-a coordonat lucrarea de licență.
„Nu poate antrena!” Creatorul Craiovei Maxima mai spune că Mititelu nu poate antrena nici măcar în Liga a III-a, pentru aceasta fiindu-i necesar să urmeze cursurile Școlii de Antrenori. „În niciun caz nu poate să antreneze o echipă de fotbal. Examenul de licență nu-i conferă acest drept, trebuie să facă obligatoriu școala de antrenori. Ca antrenor nu știu ce competențe are. În ciuda așteptărilor, chiar și ale mele, a fost un băiat care s-a interesat de disciplinele pe care le-a studiat. Că nu și le-a însușit la nivel superior, asta e o altă problemă, ca dovadă că și notele pe care le-a luat au reflectat pregătirea lui”, a conchis Stroe.
Mititelu a fost un student preocupat pentru propria lui formare. Cred că nu și-a încheiat studiile anul trecut și din cauza problemelor pe care le-a avut cu Universitatea Marian Dragomir, decan Facultatea de Educatie fizică și sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER