Revenire de vis pentru Huțupan:** Krim – Oltchim 25-31

Revenire de vis pentru Huțupan:** Krim - Oltchim 25-31
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, sâmbătă, în deplasare, formația Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), în meciul de debut din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.

Oltchim nu a avut parte de un debut prea fericit, primind trei goluri în primele două minute, de la aceeași Acimovici, care a depășit cu ușurință și apărarea, dar și pe portarul Luminița Huțupan Dinu, revenită în Liga Campionilor, după aproape 3 ani de la retragere. Chirilă și Managarova au aruncat de două ori în bară, prima reușită a Oltchimului venind de la Ozel, 3-1 (min. 4). Foarte rapid, echipa antrenată de Radu Voina a egalat, 3-3 (min. 6), producând rumoare în tribunele slovene. Oana Chirilă a adus Oltchimul pentru prima dată în avantaj, 5-6 (min. 9), dar replica gazdelor nu a întârziat (9-8, min. 15). În poarta Oltchimului, Huțupan-Dinu avea deja șase intervenții, din care una de la 7 metri și a cules aplauze chiar și de la fanii adverși, ei amintindu-și de cele două trofee de Liga Campionilor, câștigate de „Huțu”, cu Krim. Slovenele s-au detașat pentru prima dată la două goluri, în minutul 21, 12-10, dar Oltchim a revenit excelent, 12-13 (min. 27). La pauză, 13-16, după 30 de minute de handbal de calitate, dar și de spectacol.

La reluare, Oltchim a marcat primele două goluri, mărind avantajul la 13-18 (min. 33), pe care l-a conservat cu trecerea timpului, 16-21 (min. 39). Krim a mai redus din handicap, 19-22, dar nu pentru mult timp, cea mai bună jucătoare a meciului, Yeliz Ozel, marcând rapid, pentru 19-24 (min. 45). Manea a mărit diferența, la 19-25, dar Krim nu a cedat lupta, apropiindu-se periculos, grație jocului ofensiv bun al lui Acimovici, 22-25 (min. 50). Nu a fost suficient însă pentru Krim, care nu a găsit antidot pentru jocul Olchimului (22-29 min. 56), campioana României obținând o victorie fără dubii, dar și primele două puncte în clasamentul grupei a 2-a.

Marcatoare:

Krim – Acimovici 9 goluri, Penezici 4, Franici 3, Mavsar 2, Bille Hansen 2, Jankovici 2, Bodnieva 2, Lazovici 1.

Oltchim – Ozel 8 goluri, Ardean Elisei 5, Chiriklă 5, Manea 4, Jovanovici 3, Vizitiu 3, Nechita 2, Managarova 1.

Tot sâmbătă se va disputa și cealaltă partidă din grupă, între Metz Handball și Buducnost Podgorica.

Programul complet al meciurilor din grupa a 2-a, în continuare, este următorul:

12 februarie: Oltchim-Metz Handball și Buducnost-Krim

18-19 februarie: Oltchim-Buducnost și Metz Handball-Krim

24-26 februarie: Metz Handball-Oltchim și Krim-Buducnost

4 martie: Buducnost-Metz Handball și Oltchim-Krim

10-11 martie: Buducnost-Oltchim Rm. Valcea și Krim-Metz Handball.

În grupa 1 principală se confruntă echipele Larvik HK (Norvegia), Gyor ETO (Ungaria), Itxako Navarra (Spania) și FC Midtjylland (Danemarca).

Primele două clasate din fiecare din cele două grupe vor juca semifinalele competiției, după disputarea celor șase partide din grupele principale.

În grupele preliminare, Oltchim a încheiat cu un bilanț de cinci victorii și o înfrângere, acumulând 10 puncte, cu care a fost liderul grupei D.

Obiectivul sezonului pentru formația antrenată de Radu Voina este jucarea finalei. Trofeul este deținut de Larvik HK (Norvegia).

MEDIAFAX


Oltchim încearcă să scape de fantasma anilor fără trofeu suprem în vitrina clubului, iar iarna lui 2012 se poate transforma în rampa de lansare spre vârful Ligii Campionilor. Prima scară escaladată de trupa lui Radu Voina va fi azi, la Ljubljana (ora 19:00, Digisport 1), contra campioanei Krim, în meciul de debut din grupa principală 2.

Partida capătă conotații multiple întrucât Luminița Huțupan-Dinu (40 de ani) va îmbrăca din nou tricoul campioanei României.
Come-back-ul celui mai bun goal-keeper al lumii va polariza toată atenția handbalului mondial, iar intrarea în scenă a vâlcencei se va produce contra unei vechi iubiri. Cu Krim, Lumi a ridicat deasupra capului trofeul Ligii Campionilor de două ori (2011 și 2003), iar întâlnirea din Slovenia îi va ridica suplimentar pulsul. Cantitatea de emoție e sporită și de revederea cu antrenorul Tonje Tiselj, sub îndrumarea căruia a obținut performanțele din deceniul trecut, dar și de acustica infernală pe care o vor forma fanii sloveni.

Rantala, 43 de ani

„Nu pot să afirm că Oltchim nu va mai pierde confruntările, dar voi încerca să dau și eu o mână de ajutor. Voi trage cât de tare pot, nu mi-am pierdut îndemânarea, dar după trei ani stați pe bară…”, a declarat vicecampioana mondială din 2005.

Retrasă în 2009, jucătoarea născută la Piatra Neamț a ocupat în ultimul timp postul de antrenor secund atât la Oltchim, cât și la Națională, revenirea ei pe teren derivând din ideea șefilor clubului. Tolnai și Knezovici au avut evoluții oscilante, iar Paula Ungureanu a devenit mămică. Luminița nu este liderul de vârstă al jucătoarelor din Liga Campionilor, daneza Lene Rantala, goalkeeperul de la Larvik (Nor) având 43 de ani.

3 trofee de Liga Campionilor deține în palmares Luminița Huțupan-Dinu (două cu Krim, unul cu Kometal)

6 goluri a marcat Luminița pentru Oltchim în Cupa Cupelor (2006-2007)

3 goluri a înscris Luminița în Liga Campionilor, pentru Krim (2003-2006)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×