Manchester City și PSG sunt două cluburi care în ultima vreme au explodat și au fost foarte active pe piața transferurilor datorită investițiilor masive.
Excentricul atacant al celor de la City, Mario Balotelli, a afirmat că urmărește atent evoluția clubului parizian și nu exclude ca pe viitor să ajungă în Ligue 1.
„Îi urmăresc cu mare interes pe cei de la PSG pentru că acolo sunt Carlo Ancelotti ca antrenor și Leonardo ca director tehnic. Cred că doi sau trei ani, PSG va fi o forță în fotbalul mondial”, a declarat Balotelli pentru TF1.
Chiar dacă a marcat 22 de goluri în cele 48 de meciuri jucate pentru „cetățeni”, vârful italian se pare că și-ar dori să mai continue în Premier League, informație confirmată și de impresarul fotbalistului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER