Steaua a trecut cu 3-0 de Kuban, iar Dan Petrescu spune că diferența a fost făcută de forma fizică a steliștilor și de modul în care aceștia au tratat partida. „Parcă jucau finala Champions League”, spune Petrescu, care avertizează însă că Twente se află la un cu totul alt nivel.
„SuperDan” a ținut să-l remarce pe Eric Bicfalvi și recunoaște că Gică Hagi a avut dreptate în privința mijlocașului de 23 de ani.
„Am avut 6 săptămâi de pauză, am avut doar 3 săptămâni de antrenament, jucatorii nu sunt în cea mai bună formă. I-am spus lui Ilie Stan înainte de meci: „Noi nu suntem Twente, nici ca valoare, nici ca pregătire”.
A fost un meci amical, era o presiune din parta presei, cei de la Steaua și-au dorit mai mult. La noi nu e presiune. Nu am avut un somn prea bun, nu mi-a plăcut că am pierdut. Din ce aud de la colegii mei, Ilie Stan joacă fiecare meci cu sabia deasupra capului. Staua a arătat foarte bine din punct de vedere fizic.
Când cineva te bate cu 3-0, e greu sa vezi minusurile lor.
Hagi spunea de Bicfalvi că are valoare, m-am convins și eu ieri. Parcă joacă de o viață la Steaua. Brandan și Rusescu nici nu m-au băgat în seamă, erau foarte montați. Parcă jucau finala Ligii Campionilor. Steaua a arătat foarte bine.
Să nu credeți că eu nu am vrut să batem ieri pentru ca Steaua să aibă moral bun înainte de meciul cu Twente„, a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER