LOVITURĂ‚!** Mediaș a luat un jucător dorit de Vaslui: „A semnat pe 5 luni! Vrem Cupa”

Redactor:
Daniel Lup
LOVITURĂ‚!** Mediaș a luat un jucător dorit de Vaslui:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan și-a încheiat azi seria de meciuri amicale din Antalya. O echipă formată mai mult din jucători care au evoluat mai puțin în tur și din cei aflați în probe a trecut cu 1-0 de Gloria Bistrița, în această dimineață.

Mai apoi, formația de titular a remizat nul cu Minyor Pernik, club clasat pe locul 9 în Bulgaria. Pustai a folosit următoarea echipă, pe toată durata partidei: Pleșca – Buzean, Lazăr, Frăsinescu, Zaharia – Markovic, Nicandro – Avram, Todea, C. Petre – Vitinho.

„Sunt foarte mulțumit de stagiul de pregătire, au fost condiții excelente iar echipa s-a mișcat bine. Mâine revenim în țară. Dacă se va amâna campionatul, vom mai efectua un stagiu de pregătire în Turcia. Totuși, părerea mea este că vom începe campionatul pe 24 februarie, deoarece nu sunt date să jucăm mai apoi. Noi suntem angrenați și în Cupa României și avem un program infernal”, a spus Ioan Horoba pentru www.prosport.ro.

Acesta a anunțat și primul transfer al echipei sale în această iarnă. „Am semnat până la vară cu Issa Ba. Vine liber de contract și avem opțiune pentru un transfer definitiv”, a precizat Horoba, care a anunțat și obiectivul pentru 2012: „Ne dorim Cupa României, cred că avem potențial să luăm acest trofeu”.

Issa Ba și-a reziliat contractul în această iarnă cu Târgu Mureș și a fost foarte aproape să semneze cu FC Vaslui, finanțatorul Adrian Porumboiu anunțând pe 22 ianuarie că a ajuns la un acord cu senegalezul. Mutarea nu s-a mai perfectat, din motive financiare.

Rezultatele Mediașului în Antalya
28.01, ora 15.30 Gaz Metan – Dinamo Bryansk (Rusia, loc 6 liga2) 3-1
28.01, ora 15.30 Gaz Metan – FC Dila Gori (Georgia, loc 10 liga 1) 0-0
02.02, ora 15.30 Gaz Metan – FK Yenisey (Rusia, loc 10 liga 2) 0-1
04.02, ora 15.30 Gaz Metan (rezerve) – FK Fakel Voronezh (Rusia, loc 19 liga 2) 1-2
05.02, ora 11.00 Gaz Metan – FC Metaluth Zaporizhya (loc 1 Liga II din Ucraina) 3-0
07.02, ora 17.00 Gaz – FK Tobol Kostanay (Kazahstan, loc 7 liga 1) 1-2
09.02, ora 11.30 Gaz Metan (rezerve) – Gloria Bistrița 1-0
09.02, ora 15.00 Gaz Metan – Minyor Pernik (Bulgaria, loc 9) 0-0

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×