Fotbalul poate salva vieți. O demonstrează o poveste pe cât de emoționantă pe atât de incredibilă petrecută în Italia și care l-a avut protagonist pe starul Alessandro del Piero.
Jucătorul lui Juventus a ajutat o fetiță în vârstă de 12 ani să-și revină din comă. Micuța Giada este fan înfocat al „Bătrânei Doamne”, iar idolul său este nimeni altul decât vârful torinez. Din păcate, Giada a suferit un accident teribil și a intrat în comă profundă, dar și-a revenit miraculos cu ajutorul lui Del Piero.
Francesco, tatăl tineri suportere, într-un gest disperat l-a rugat pe fotbalist să înregistreze un mesaj pentru fiica sa în speranța că la auzul vocii eroului său Giada își va reveni.
Atacantul lui Juve nu a stat pe gânduri și a înregistrat imediat câteva cuvinte pentru copilul aflat într-o situația dramatică: „Sper să îți revii cât mai curând, să poți veni la meciurile lui Juventus și să facem cunoștință”, au fost vorbele lui Del Piero. La doar câteva minute după ce Giada a auzit vocea starului italian, fetiță de 12 ani a început să-și miște degetele de la o mână. Câteva ore mai târziu Giada și-a revenit complet din comă spre uimirea medicilor spitalului din Crotone care nu puteau explica științific miracolul care tocmai asistaseră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER