Zambia și Coasta de Fildeș s-au întâlnit aseară în finala Cupei Africii, pe stadionul „d’Angondjé” din Libreville, iar „Gloanțele de Cupru” au reușit marea surpriză după un meci dramatic.
Zambia a abordat foarte curajos partida cu Coasta de Fildeș, iar fotbaliștii „Chipolopolo” au urmat exact indicația antrenorului Herve Renard: „Trebuie să jucăm fotbal, nu putem să ne apărăm cu 11 oameni, pentru că vom pierde!” Zambienii au avut un singur gând în cap la intrarea pe teren: câștigarea trofeului în memoria victimelor tragediei aviatice din 1993, când 30 de membri ai lotului național (dintre care 18 jucători) au murit după prăbușirea avionului care transporta delegația africană la un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Eroul negativ al partidei a fost Drogba, cu un penalty executat mult peste poartă în minutul 68! Finala a fost decisă în cele din urmă la penaltyuri, unde nervii „tunarului” Gervinho au cedat în cel mai important moment. S-a terminat 8-7, iar ivorienii bifează o contraperformanță istorică: ratarea titlului, în ciuda faptului că n-au primit niciun gol în cele șase meciuri ale turenului!
În schimb, Zambia a câștigat primul trofeu din istorie!
8-7 Sunzu înscrie cu sange rece și Zambia este campioana Africii. 7-7 Gervinho șutează pe lângă poartă, iar ratarea jucatorului de la Arsenal i-ar putea costa titlul pe ivorieni! 7-7 Kalaba are sansa de a intra in istorie, dar trimite peste poartă, spre disperarea colegilor sai, care privesc loteria ingenuncheati, rugandu-se! 7-7 Kolo Toure ratează! Sutul sau telefonat este parat de Mweene 7-7 Chisamba egalează 6-7 Yakona înscrie 6-6 Sinkala trimite imparabil 5-6 Tiene marchează 5-5 Mweene trimite plasat 4-5 Drogba înscrie 4-4 Felix Katongo egalează 3-4 Max Gradel înscrie 3-3 Chansa marchează și el 2-3 Bamba înscrie, dar din doua incercari. Arbitrul a decis repetarea primei lovituri! 2-2 Mayuka egalează 1-2 Wifried înscrie 1-1 Chris Katongo înscrie și el 0-1 Tiote marchează Min 120 – Trofeul va fi decis în urma loviturilor de departajare!
Min 118 – Mweene iese hazardat, Gradel rămâne cu poarta goală în față, dar fotbalistul ivorian luftează de la 15 metri!
Min 114 – Kalaba trage foarte bine de la distanță, dar șutul său se duce puțin alături
Min 111 – Meciul se îndreaptă încet, dar sigur, spre executarea loviturilor de departajareMin 105 – Zambia pare echipa mai proaspătă în prelungiri, iar jucătorii lui Renard amenință poarta lui Barry cu șuturi de la distanță. Ivorienii nu se mai hazardează în atac. Min 95 – Felix Katongo reușește o acțiune superbă în flancul stâng, centrează perfect pentru fratele Chris, care șutează în Barry din 10 metri! Ocazie imensă pentru Zambia
Min 90 – Partida se reia
Min 90+2 – Timpul regulamentar se încheie. Zambia rezistă în fața gigantului ivorian, iar partida va fi decisă după reprizele de timp suplimentar.
Min 90 – Mayuka primește o pasă bună de la Chansa, dar Kolo Toure i-a suflat balonul zambianului în momentul șutului
Min 87 – Max Gradel ratează o ocazie uriașă! Bony prelungește cu capul pe spate, Gradel rămâne singur cu portarul, dar jucătorul lui Saint Etienne șutează alături de la 12 metri.
Min 85 – Ambele echipe par că așteaptă mai degrabă finalul timpului regulamentar, Zambia fiind reținută în ceea ce privește atacul. Coasta de Fildeș domină teritorial, dar ineficient. Schimbare pentru ivorieni: Yaya Toure este înlocuit de Wilfried Bony, autor al unui gol în faza grupelor.
Min 74 – Felix Katongo, fratele lui Chris, intră în locul lui Mulenga, cel care fusese introdus pe teren în prima repriză! La ivorieni a intrat Konan, în locul lui Zokora. Ambii antrenori fac schimbări ofensive în acest final de meci.
Min 69 – Drogba ratează! Atacantul lui Chelsea șutează mult peste transversală, în stilul lui David Beckham, la Euro 2004. Drogba ratează al doilea penalty la Cupa Africii din 2012.
Min 68 – PENALTY PENTRU COASTA DE FILDEȘ! Gervinho a intrat în careu și a fost busculat de Mulenga. Execută Drogba, care a ratat contra Guineei Ecuatoriale o lovitură de pedeapsă! Cartonaș galben pentru Mulenga.
Min 65 – Bamba este avertizat cu un cartonaș galben, pentru proteste. Lovitură liberă Zambia
Min 62 – Mayuka centrează foarte bine în fața porții, dar apărarea Coastei de Fildeș respinge în ultima secundă un balon care ar fi putut ajunge la Katongo, în șase metri. Scjimbare la „elefanți”: Kalou îi lasă locul în teren lui Max Gradel, colegul lui Bănel Nicoliță de la Saint Etienne. Kalou a avut o evoluție extrem de ștearsă.
Min 61 – Trei cornere consecutive pentru zambieni, care seamănă pericol în careul ivorienilor. Ultima lovitură de colț se încheie cu un fault în atac al lui Sunzu
Min 60 – Primul sfert de oră al părții secunde s-a scurs fără faze importante de poartă. Costa de Fildeș domină teritorial, dar Zambia pare că se simte confortabil în postura echipei care contraatacă
Min 46 – a început repriza secundă. Primul eveniment semnificativ: Drogba s-a resimțit după o căzătură dură, dar atacantul lui Chelsea și-a revenit după intervenția staffului medical
Min 45+2 – Arbitrul fluieră finalul primei reprize. După o primă parte echilibrată, cele două echipe intră la cabine, iar scorul este 0-0.
Min 39 – Katongo fentează scurt în marginea careului, dar șutul său se scurge teleghidat pe lângă bara porții lui Barry
Min 29 – La capătul unei faze prelungite de atac, Toure trage pe lângă poartă din mijlocul careului, după pasa cu călcâiul a lui Drogba. Balonul a trecut la o palmă de bară! Min 26 – Kalaba trage din afara careului, dar Barry reține cu lejeritate
Min 22 – Kalaba execută bine o lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea este deviată de Tiote în corner
Min 19 – Mweene reține primul șut pe spațiul porții expediat de ivorieni. Autor este fundașul Tiene, din lovitură liberă
Min 13 – Lungu centrează în centrul careului, de unde Mayuka reia cu o lovitură de cap periculoasă! Mingea aterizează pe plasa porții lui Barry.
Min 10 – Mulenga îl înlocuiește pe accidentatul Musonda
Min 9 – Începutul de meci a aparținut Zambiei, care menține pentru moment pericolul departe de poarta sa. Coasta de Fildeș este nevoită să paseze foarte mult în lateral din cauza aglomerării de pe centru.
Min 2 – Sinkala șutează din interiorul careului, dar balonul este reținut de portarul Barry. Prima ocazie a meciului aparține Zambiei!
Min 1 – Partida a început, dar înainte de fluierul de start s-a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Port Said (Egipt)
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Cu amintirea teribilului accident de avion din 1993, naționala „Gloanțelor de cupru”, Zambia, s-a calificat în prima finală de Cupă a Africii, după ediția din 1994, când Nigeria a cucerit trofeul (2-1). Coasta de Fildeș a câștigat turneul ultima dată în 1992 și caută astăzi să încheie în forță o întrecere de vis pentru reprezentativa lui Droga, Toure & Comp. „Elefanții” au ajuns în finală cu un bilanț perfect, alcătuit numai din victorii, fără să primească vreun gol de-a lungul competiției.
Câștigătoarea trofeului ar putea fi decisă de cinci elemente esențiale!
5. Duelul Drogba – Mweene Atacantul lui Chelsea, Didier Drogba (33 de ani), este într-o formă de zile mari, iar portarul Zambiei va trebui să facă minuni pentru a păstra poarta intactă în finală. În semifinale, Mweene a apărat un penalty la scorul de 0-0, când Gyan a ratat șansa de a apropia Ghana de ultimul act. Drogba a marcat de trei ori la întrecerea din acest an, în vreme ce portarul lui Herve Renard a primit tot trei goluri, toate în faza grupelor.
4. Fazele fixe Coasta de Fildeș este o echipă extrem de periculoasă atunci când beneficiază de lovituri libere din preajma careului, iar fundașii zambieni trebuie să facă tot posibilul să evite faulturile în acea zonă. Pe lângă Drogba, jucători ca Gervinho sau Yaya Toure pot înscrie oricând cu șuturi de la distanță, iar Zambia trebuie să se teamă de execuțiile starurilor Coastei de Fildeș.
3. Spiritul de echipă Motivul pentru care ambele echipe au prins finala este probabil acela că atât Coasta de Fildeș, cât și Zambia, beneficiază de grupuri unite, care favorizează o atmosferă pozitivă în vestiar. De altfel, căpitanul Zambiei, Christopher Katongo, a detaliat: „Am văzut la egipteni cât de important este să ai un vestiar unit. Ei nu au avut mari vedete, dar cu un efort colectiv uriaș au reușit să câștige trei turnee consecutive”. Zambienii au și un reper istoric care-i apropie foarte mult: tragedia aviatică din 1993, când 18 membrii ai delegației „Chipolopolo” au murit după prăbușirea avionului care transporta echipa.
2. Duelul Katongo – Yaya Toure Cei doi lideri din teren vor fi rivali direcți, prin prisma posturilor pe care joacă. Mijlocașul lui Manchester City, Toure (cel mai bun jucător African al anului trecut), are misiunea de a blocat cel mai valoros jucător al Zambiei, cel care coordonează toate atacurile echipei sale. 1. Presiunea Având în vedere că este vorba de o finală de turneu, presiunea va apăsa foarte mult pe umerii ambelor formații. Cum nimeni nu se aștepta un asemenea rezultat din partea Zambiei, se poate spune că echipa lui Renard nu are nimic de pierdut, spre deosebire de Coasta de Fildeș, echipă cu mari pretenții, pentru care acest turneu este ultima ocazie de a câștiga un trofeu important cu actuala generație (sclipitoare de altfel). Cum „elefanții” au mai eșuat în momente importante, se poate spune că Zambia are un ușor ascendent asupra rivalilor săi la capitolul psihologic.
Contrast ciudat Coasta de Fildeș este echipa cu cel mai bun procentaj al paselor reușite la turneul din 2012: 83,4%. În mod ciudat, cealaltă finalistă, Zambia, are cel mai slab procentaj: 69,5%!
Parcursul echipelor ZAMBIA >> Grupe: 2-1 cu Senegal, 2-2 cu Libia, 1-0 cu Guineea Ecuatorială. Sferturi: 3-0 cu Sudan; Semifinale: 1-0 cu Ghana COASTA DE FILDEȘ >> Grupe: 1-0 cu Sudan, 2-0 cu Burkina Faso, 2-0 cu Angola (grupe); Sferturi: 3-0 cu Guineea Ecuatorială, Semifinale: 1-0 cu Mali (semifinală)
ECHIPE DE START Zambia (4-3-3): Mweene – Himoonde, Musonda (Mulenga 12, Katongo 74), Sunzu, Nkausu – Chansa, Sinkala, Lungu – Kalaba – C. Katongo, Mayuka. Antrenor: Herve Renard (Franța) Rezerve: Kakonje, Kasonde, Mbesuma, F. Katongo, Chamanga, Chivuta, Chintu, Kangwa, Sakuwaha, Titima (p).
Coasta de Fildeș (4-2-3-1): Barry – Tiene, K. Toure, Bamba, Gosso – Tiote, Zokora (Ya Konan 74) – Kalou (Gradel 63), Y. Toure (Bony 86), Gervinho – Drogba. Antrenor: Francois Zahoui (Coasta de Fildeș )
Rezerve: Boka, Doumbia, Bony, Ya Konan, Coulibaly, Yeboah, A. Keita, Lolo, Eboue, Gnanhouan (p).
Arbitri: Badara Diatta (Senegal) – Bechir Hassani (Tunisia), Evarist Menkouande (Camerun) Stadion: „Stade d’Angondjé”, Libreville (Gabon). Meciul este transmis LIVE de Eurosport.
70 la sută din bilete au fost vândute pentru finală. Stadionul are o capacitate de 40.000 de locuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER