Astra a pierdut amicalul cu Slavia Sofia, deși, cel puțin „la pariuri”, echipa ploieșteană era favorită. A fost 1-0 pentru bulgari, prin golul marcat de un atacant de 34 de ani, Bozhov (în foto, în min. 7), ploieștenii dând vina pe faptul că «mingea nu a vrut să intre în poartă» iar bulgarii că „au fost furați de arbitrii”, având un gol anulat eronat.
Găman nu a jucat în meciul cu bulgarii din cauza unei entorse la gleznă, versiune preferată de oficialii clubului pentru a masca faptul că fundașul ar fi fost trecut pe linie moartă de patronul Ioan Niculae, la adresa căruia jucătorul ar fi fost ceva mai insolent.
Contra bulgarilor, pentru Astra a debutat și ultimul venit, portughezul Rui Miguel.
Miercuri, Astra va juca împotriva ucrainenilor de la Cernomoreț Odessa, după care vineri va avea loc revenirea în România. Antrenorul Toni Conceicao va căuta soluții pentru continuarea programului de pregătire, având în vedere că startul returului va fi amânat.
Astra Ploiești – Slavia Sofia 0-1 (0-1) A marcat: Bozhov (7) Astra: Lung – Bărboianu, Mihalache, Ricardo, Junior Morais – Seto – Băjenaru, Spadacio – De Amorim, Fatai, Laionel. Au mai intrat: Țigănașu, Tigoianu, Stan, Oprsal, Rusu, Ologu, Rui Miguel și Vădrariu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER