Antrenorul echipei PAOK Salonic, Ladislau Boloni, a declarat, miercuri seară, înaintea meciului cu Udinese, din 16-imile Ligii Europa, că l-ar lua imediat la formația sa pe Gabriel Torje, dacă oficialii italieni ai fi de acord.
„Îl salut cu drag pe Torje și îi doresc să poată crește tot mai mult cu Udinese. Dacă are probleme, mă poate suna oricând. Dacă mi-l dați ca să-l înlocuiesc pe Vierinha, îl iau imediat”, a spus Boloni, în conferința de presă de dinaintea meciului cu Udinese.
Boloni a lăudat echipa italiană, despre care a spus că are jucători foarte buni și va trece ușor peste absențele lui Isla și Di Natale, accidentați.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER