Pablo Brandan a ratat în această iarnă un transfer în China, la Tianjin Teda, după ce patronul Gigi Becali a refuzat să-i dea drumul, în ideea de a ataca finala Europa League din acest an. Între timp, eșecul din manșa tur cu Twente și promisiunea argentinianului de a motiva întreaga echipă să facă tot posibilul pentru a întoarce rezultatul din primul meci l-au îmbunat pe șeful Stelei, care a declarat vineri că este dispus să-l lase pe jucător să se transfere.
„A venit Brandan la mine. Mi-a zis așa: Nea Gigi, ia să fi jucat noi cu Twente înainte de pauza de iarnă! Îi mâncam. Vrei să te calific? I-am zis da! Ai să vezi că vom mânca pământul acolo! I-am promis că îi dau 20 de mii primă dacă ne calificăm! Mi-a zis că nu, că toți băieții trebuie să primească. Accept oferta de la chinezi cu doar 700 de mii și 50 de mii îi dau lui Brandan dacă ne calificăm. Îi mai dau și 20 de mii primă, dar să ne calificăm. Băiatul ăsta și-a făcut datoria, nu vreau nimic”, a fost declarația lui Becali.
La auzul acestei intenții a patronului, unul dintre liderii galeriei steliste, Gheorghe Mustață, a intervenit pentru a-l face pe Becali să se răzgândească.
„Eu personal l-am sunat pe Brandan și l-am rugat să nu plece. L-am sunat și pe domnul Gigi Becali și l-am rugat să nu îl lase pe Brandan, pentru că este un jucător extraordinar. Nu se pune problema plecării, normal că răspunde și el întrebărilor presei, vrea și el să se ducă undeva de unde să își poate întreține mai bine familia”, a spus Mustață la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER