„Am văzut cum se poate distruge viața unor oameni!”** Inculpații în dosarul transferurilor de jucători și-au susținut nevinovăția la finalul procesului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Toți cei opt inculpați în dosarul transferurilor și-au susținut nevinovăția, marți, în fața instanței, la finalul procesului, principalul acționar al FC Rapid, George Copos, afirmând că se poate considera vinovat doar pentru faptul că a fost un idiot care a investit zeci de milioane de euro în club.

„Am văzut astăzi aici cum se poate distruge viața unor oameni, printre care și a mea. Eu, ca om de afaceri care plătesc un milion de euro la bugetul statului, nu sunt vinovat pentru nicio faptă incriminată de procuror. Sunt vinovat că am fost un idiot care a investit zeci de milioane de euro în Rapid, club care poate de mâine nici nu va mai exista, dar în rest nu sunt vinovat de nicio infracțiune”, a spus Copos la finalul procesului.

Fostul impresar Ioan Becali a spus că se va preda de bună voie dacă se va dovedi că și-a însușit bani din transferurile care au făcut obiectul dosarului. „Mă simt nevinovat. Dacă mi se aduce o singură dovadă că într-un cont de-al meu a fost virat vreun ban in aceste transferurir incriminate, atunci eu, Ioan Becali, vin și mă predau singur.”

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a cerut instanței să-l achite și să i se ridice sechestrul pus pe apartament, singurul său bun. „Conduc clubul Gloria Bistrița de 48 de ani, toate transferurile din această perioadă s-au făcut sub semnătura mea. Niciodată nu am adus vreun prejudiciu clubului. Mă consider nevinovat și vă rog să fiu achitat și să se ridice sechestrul de pe apartamentul meu, singul bun pe care îl posed„, a afirmat Pădureanu.

Fostul impresar Gică Popescu a declarat că nu înțelege de ce a fost acuzat în acest dosar și că nu și-ar fi putut permite să-și păteze imaginea la care ține foarte mult, făcând ceva ilegal: „Mă consider total nevinovat și consider că după trei ani de zile de proces nici acum nu știu de ce sunt acuzat. Am ținut mereu la imaginea mea și niciodată nu aș fi putut fi capabil de o faptă penală, prin care să șterg cu buretele o muncă de 20 de ani pe terenul de fotbal.”

La rândul său, președintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a spus că a apărat doar interesele clubului său, ceea ce a reușit cu succes: „Sunt total nevinovat, am apărat doar interesle clubului Dinamo și făcut-o cu succes și cu un profit considerabil.”

Instanța Tribunalului București a anunțat că se va pronunța peste două săptămâni în dosarul transferurilor de jucători, după ce marți a finalizat dezbaterile, la mai mult de trei ani de la începerea procesului. Concluziile părților implicate și ultimul cuvânt al inculpaților s-au încheiat în jurul orei 23.30.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oțelul Galați la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistrița la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo București (împrumutat la FC Argeș Dacia Pitești) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo București la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo București la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid București la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo București la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 și Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo București, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×