Cea mai importantă funcție în stat în Insulele Feroe, teritoriu autonom sub monarhia daneză, este cea de prim ministru. Iar cel care ocupă această funcție din 2008 încoace este unul dintre portarii de fotbal cunoscuți ai țării.
Kaj Leo Johannesen (47 de ani) a apărat titular vreme de 14 ani, din 1984 până în 1998, poarta celei mai importante echipe de club Feroeze, HB Torshavn, câștigând de trei ori titlul național și de șapte ori Cupa. A mai revenit între buturi în meciuri oficiale până în 2004, în diferite perioade scurte, adunând în total 299 de partide în tricoul campioanei din Insulele Feroe.
La debutul formațiilor feroeze în cupele europene, în 1993, HB a trecut de primul tur al Cupei Cupelor, eliminând pe RAF Jelgava, din Letonia, părăsind apoi competiția în turul secund, după dubla cu Universitatea Craiova. Johannesen a fost în poartă la meciurile acestea. La fel cum tot el a apărat și la primul meci oficial inter-țări jucat în Feroe, pe 3 iunie 1992, la Toftir, 0-3 cu Belgia, în preliminariile Cupei Mondiale din 1994.
A jucat și handbal de performanță
Debutase în prima reprezentativă în același an, intrând la pauză într-un meci jucat în Suedia, în preliminariile pentru Euro 92, contra Danemarcei. A strâns doar patru selecții pentru prima reprezentativă, asta mai ales din cauza faptului că a fost contemporan cu Jens Martin Knudsen, „goalkeeperul cu fes”, internațional în 65 de ocazii pentru țara sa. Johannesen i-a fost rezervă în majoritatea acestor partide. Dar el rămâne în istoria fotbalului ca singurul șef de stat din lume care a evoluat într-o partidă oficială internațională.
Johannesen nu s-a mulțumit doar cu fotbalul. El a fost și un jucător de handbal de succes în țara sa. A avoluat în 162 de meciuri și a marcat 625 de goluri pentru Kyndil, care e formația cea mai importantă din Feroe, câștigând 30 de titluri naționale. Johannesen are în palmares 7 titluri.
La noi, cel mai cunoscut fotbalist cu o carieră politică este Anghel Iordănescu, fost internațional și ulterior selecționerul cel mai de succes, care este astăzi senator de Ilfov în Parlamentul României
sursa foto: www.mbl.is
Articol publicat de Cosmin Stăniloiu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER